Poezie
scoica
1 min lectură·
Mediu
E un peisaj ciudat...
cand stai pe marginea prapastiei
ce ti sa casca-n suflet
si-i simti raceala asternand flori de gheata pe ferestrele ochilor tai.
E straniu...
sa-ti indrepti cu disperare privirile inauntru
dar sa orbecai doar
in negurile ce-au acoperit labirintul simtirilor tale,
caci nu faci decat sa privesti moartea
ce creste ca un copil in tine.
Ironic...sa cresti copilul mortii
in inima vietii,nu?
Te uiti in oglinda,
carcasa a unui cavou gol,
si te gandesti ca daca ai mai fi simtit
te-ai fi considerat patetic.
Dar asa...cand chiar vorbele ti se par doar simple ecouri
ale amagirilor,paradis pierdut,
ce ti se zdrobesc de timpane cu un falfait de-aripi zdrobite
de timpul ce-a-nceput sa moara in tine?
Dar s-au dus,
departarea le innabusa urletele
ce altadata ar fi starnit furtuni in tine,
s-au dus...
Au ramas ingropate in \"realitate\".
Uita-te mai departe in oglinda,
simpla scoica-n care se-aud vaietele marii infinite.
Uita-te cu ochii-ti de sticla,
ferestre catre vesnicie...
002.697
0