poți deschide ochii acum,poți...

întinde-te pe tot drumul tău întinde-te până la sfârșit simte moartea cu tălpile simte cum ți se amestecă părul cu nisipul . privește-mă in ochi și râzi mie nu mi-e teamă, nu mi-e teamă pentru că am ochii mai mari decât cerul ...sunt un tot, un orice,un nesfârșit într-un trup de fetiță. de Ieri respiri tot ce e vechi în tine tragi in piept Gândurile care încă miros a lemn și a ploaie lasă ploaia să-ți inunde pielea lasă ploaia sa-ți nască sufletul fii jumătate om, jmătate ploaie lasă lumea să alerge desculță prin tine. pentru că de ieri străduțele pe care le știai pe de rost după nume și după copaci nu mai sunt ale noastre, ale pașilor noștri sunt plânse de doi bătrânei de vată cu mâini de carton și ochi de cuvinte. drumul tău un fel de cearșaf, rece ca o toamnă uitată cu umbrele cu vitrine și lumini care joacă incă pe străzi un șotron șters de vânt.