Poezie
AURA
2 min lectură·
Mediu
‘Nainte ca să reușesc
Să înțeleg de ce trăiesc
Povestea mi-a adus o fată
Odată pentru niciodată…
Ce-I drept până să știu de ea
Inima toată tremura
Mă tot striga, îmi tot spunea:
-Ai grijă nu mă viola!
Știam multe despre femei
Pe listă aveam deja trei
Degeaba, ea a fost specială
Regina nopților de vară
Regrete n-am deși-am trăit
Cât am zâmbit și suferit
Noaptea mereu spune-o poveste
Cu mine jos și dânsa peste…
Trăind în iad un paradis
Schimbându-mi viața într-un vis
Femeia asta-I viața mea
Căci doar ea a ales să stea
Să plângem, să zâmbim și na…
Să plângă, doar și eu am plâns
Și lacrimile ce le-am strâns
Le-am șifonat când le-am ascuns
În buncărul de piei și oase
Pe care venele-mi albastre
În mii de râuri îl străbat
Plecând din inima defapt
Iubirea care-o văd la ea
Îmi construiește galaxia
Calea spre cer mergând în jos
Dintr-un băiet, bărbat fricos…
Căci toate câte le-am trăit
Ce am dorit, ce am cerșit
Ce am căutat, ce am sperat
Nu înțeleg cum am uitat
Așa de simplu c-am plecat
Lăsând în urmă, spartă Biblia
Si Dumnezeul ce-I in ea
Luând cu mine poezia
În care poți să îmi găsești
Mândria despre care mulți vorbesc
De-a fi un simplu om pe lună
Căutând haotic viața bună
În florile ce n-au parfum
În semnele ce stau pe drum
În norii ăștia cenușii
Fără de tine nu-I nimic…
Pământul își întinde mâna
La care alții spun natura
Pomii și toate ierburile
Mă înconjoară frigurile,
Când singurul lucru rămas
De care mă pot ancora
E-un vis pe care mi l-a dat
Misterul lumii…Aura.
002350
0