Poezie

Vanitas

1 min lectură·12 martie 2013

Mediu

Răsfoind viața-mi scurtă de foilleton, răsfoind,

ani trosnesc ca frunzele uscate, și se fac praf;

praf se face mintea de ziar ieftin și prost.

Îmi sărut trecutul precum își sărută mama copilul mort.

Îl strâng în brațe, putrezit de vechime, și-l plâng.

Îl plâng, nămolesc uscăciunea; de-l usuc, îl preschimb în praf.

Îl usuc.

Cu ochi hămesiți, înșfac pe Ieri și-l zdrobesc de marmură rece,

Și-adulez sadic așchii ce-mi săgeată Martorii la propria-mi zdrobire,

precum se-mbuibă leoaica tulburată cu pui handicapați.

Și-alunec cu dor în răspăr, mă-nchin lepădăturii atât de sfânt, încât

să-mi plesnească trupul în tot atâția atomi,

și-n tot atâtea săvârșiri să mi se-mprăștie.

Și-aleg să mă-ngheț prin a-mi da foc cărnii în păcat,

Să preschimb aura diafană în hoit putred,

Să-mi fie cugetul palidă camee bătută în marmură roasă de viermi,

Să dăinuiesc în vineția pustiului, să cad din norul fad și

să zac infam și toxic ca piatra-iadului în ape,

Decât să bolesc în mijlociu, filistină spânzurată de Copacul Comun,

În Scorbura Jumătății-de-Măsură.

002.041

Oana Toader. “Vanitas.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oana-toader/poezie/14025840/vanitas

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.