La Dunăre am alergat

La Dunăre am alergat, în cuib dospit de începuturi.

Fugisem să ne ascundem de furnici

și le-ai momit cu un colț de pâine.

Ne jucam cu pui de câine, știu bine,

și-apoi am înecat Soarele în Dunăre împreună. Ce mai râdeam.

Și când s-a întunecat am făcut foc de tabără din putregai

și-am aruncat peste el nume de Duminică si de sfârșit

și săreau scântei și-așa lumină am făcut amândoi...

Și pe când trosnea lumea sub flăcări m-ai sărutat pe frunte

și atunci ne-am prefăcut în praf de stele și ne-am înălțat într-un trup până la sud-vest de Lună.

Așa de fericiți eram.

Feriți eram și de Dumnezeu și tu păstrai în buzunar firimituri de pâine.