Poezie
omul de tinichea
1 min lectură·
Mediu
cântec de leagăn
se pare c-a rămas zidit
răspunsul meu cel aurit
și somn...
somnul ciobanului mort
auzind
mersul pitit al turmelor,
pe coastă.
omul de tinichea
omul de tinichea a văzut un picior gol atingând cu vârful degetelor apa
s-a îndrăgostit pe loc
omul de tinichea a privit-o lung,
i-a privit piciorul
și, pentru că nu-i cunoștea limba,
a clipit
i-a căutat ochii și s-a adâncit pierdut în privirea ei.
într-o zi, vraja s-a rupt.
omul de tinichea se gândea iar la plimbările sale.
a plecat călcând iarba în calea-i,
lăsând urme adânci.
fata, al cărei picior atingea cu vârful degetelor apa
îl urmărea îndurerată.
se-ndepărtase, nu-l mai putea vedea.
a început să se spele
tristă, nu mai simțea atingerile reci ale apei,
se uita în jur și se uita în ea.
nu era nimeni, nimeni în jur și prea puțin după.
singurătatea, singurătatea venise.
002.458
0