Poezii

vreau să plec departe, unde să nu cunosc pe nimeni, să nu vreau să cunosc pe cineva, unde singurătatea să fie uitată, pentru că nu sunt oameni care să o provoace. ștearsă de pe fața

atâta iarnă domnișoarele de la Polul Nord, în programul de dimineață, se fugăreau unele pe altele, făceau iglu-uri mici și topeau râzând zăpadă, să bea apa vie. în toată zvăpăiala asta, un

cântec de leagăn se pare c-a rămas zidit răspunsul meu cel aurit și somn... somnul ciobanului mort auzind mersul pitit al turmelor, pe coastă. omul de tinichea omul de

un simplu joc nu aș vrea o lume logică și plată. din ochi îmi iese o imagine turtită, subțire a unui magazin, o străduță, două borduri de mașină și câțiva oameni. o imagine ca o

visul cuiva doamna cu pălărie neagră aştepta în deschizătura dinspre scenă, aştepta să intre în spectacol, în fiecare zi, cu

visul cuiva doamna cu pălărie neagră aștepta în deschizătura dinspre scenă, aștepta să intre în spectacol, în fiecare zi, cu speranță, aștepta. timming timpul devine distanță, iar