Crepuscul de vară
Se-ntinde raza binișor Deschide geana dulce Când ultimele stele mor Și noaptea se va duce... * mă scurg prin noaptea de patimi și-ți veghez retina ce zvâcnește a vise mă alungi dar
OMOana ManescuZbor frânt
nu-mi ajunge zbuciumul unui singur zbor de ieri ce și-a ridicat pânza albă, lăsând să i se vada focul din privire cu o frenezie tăcută,asemenea unei năluci, mereu purtând o făclie sub cămașa
OMOana ManescuCugetare
Apune soarele de cand era un prunc Zvârlit de insăși viața Prin oamenii săi hâzi Având ca armă strâmbă si ruginită coasă Dreptatea ce triumfă c-o față ...si cu alta
OMOana ManescuÎn căutarea mea
Mi-am topit chipul Ca pe o lumânare veche Și l-am turnat in forma unui copac bătrân, Dar ramurile mi s-au rupt De povara toamnei celei sterpe. Apoi am încercat să-l torn În forma unei
OMOana ManescuDeclarație de dragoste
Iubitule,miroase a noapte cu șoapte și umbre, Privirea flămândă se pierde În gustul de smoală al tăciunilor aprinși, În timp ce plămânul se hrănește cu iluzia toxinelor Care i-au alinat oxigenul
OMOana ManescuTimpul
Picura timpul cu stropi de ceasornic, Iar tamplele-mi cad in palme ce plang, Ma strange tacerea in lanturi de moarte Cu zale din cenusa Altarului ars. Cu aripi de lut ma-nalt si acolo
OMOana ManescuChemare
Ma striga un bob de grau, Ascuns in pupila unei flori ce-o port In genele stranse. Ma striga ploaia strecurata In vena ce pulseaza anemic A noapte. Ma cheama umbra pasilor Ce a nascut
OMOana Manescu