Oana Hemen

Monica, eu îți mulțumesc. Și scuze că răspund abia acum. Să tot avem bunici așadar. :)

Mmmm, m-am decis să te tutuiesc, Clauia. Doar suntem copii, nu?

Doamnă dragă,

Vă mulțumesc pentru trecere. Mă bucură că ați trăit atmosfera poemului.

Mă voi gândi și la sugestie.

Vă pup!

Îmi plac mai ales aerul ăsta categoric al poemului și limitele autoimpuse. Am și văzut cum iubitul își făcea cruce cu limba. :) Frumos de tot. Frumos.

Mă bucur că ați revenit. O surpriză neașteptată. Mulțumiri!

Mi-a plăcut organizarea poemului(mai devreme, apoi puțin mai devreme, apoi puțin și mai devreme)... până se ajunge la momentul incipient de ”download”. Și ordinea cu care întâi miroși, apoi auzi în întuneric. Îmi plac și intervențiile de tipul ”câteodată mă gândesc”, ”când eu ziceam”, conferă o notă confesivă, intimă textului.

Remarc mai ales ”jocurile noastre de-a copiii/ se nasc din singurătate”.
Nu știu dacă insistența ”te-am iubit mai mult ca niciodată”, apoi ”mi-am adus aminte cât te-am iubit” nu e cumva prea directă... însă se leagă de viteza de descărcare. Și memoria ocupată pe disk.
Fain.

M-am tot gândit și cred că, într-adevăr, urzianismul ăsta furios și trăsnit nu mă definește. Așa că am rescris, ținând cont de părerea dată.


Ar fi bine să fac pace cu poezia într-o zi... Who knows...

Știți că țin la părerea dumneavoastră. Și vă răspund sincer și cu tot dragul... Mă temeam că e strident, exagerat, contradictoriu, însă am scris exact ce am simțit.

Mă voi gândi. Poate voi vedea cu mai multă claritate textul peste câteva zile/săptămâni. Și voi ști cât și ce trebuie șters. Și de ce.

Mulțumesc de semn! Într-adevăr, mă tot înstrăinez.

Zi frumoasă!

Mersi, Raul. Așteptam încă o confirmare a ceea ce simțeam și eu legat de poem. ;) Am renunțat la partea a doua și am insistat pe prima parte. Am păstrat finalul, țin la el. Zi frumoasă!

Tudor, mulțumesc. Și eu mă gândeam că cele două planuri ar putea fi din ”filme diferite”. Așa am văzut poemul pe moment. Mă voi gândi și poate renunț la partea a doua. Sau o integrez în ”același film”.
Salutări!

Mersi pentru steluță, Alexandra! Mă bucură empatia de care vorbești.

One more thing... Poate am părut acidă în răspunsul la ultimul tău comentariu. Nu intenționam, avusesem o zi proastă. Simțeam nevoia să mă clarific.
Am încercat să țin cont de toate sfaturile primite aici. Zi frumoasă să ai!

Emilian, impresiile lăsate aici îmi provoacă zâmbet. Mai ales pentru răbdarea ta de a explica impactul poeziei mele. Și ca să-ți răspund pe măsură, derapajele lirice resimțite sunt poate copilării subconștiente, poate e doar firea mea împrăștiată. Nu știu dacă voi putea corecta. În fond, călătoria asta scriitoricească e atât de personală, o resimt ca pe o cifră neagră a fenomenului liric... Admit că sunt uneori victima tendinței de a dori să spun totul deodată. Pentru că totul ăsta e copleșitor și dispersat. Însă mă gândesc că e o chestiune de autoeducare, de a învăța ordinea din dezordine. Și e o călătorie cu atât mai atipică cu cât îți arată cum să faci față invaziilor. Nu știu dacă am înțeles bine, dar luciditatea și controlul sunt binevenite? Căderea în capcană e voită? În orice caz, mă voi gândi la personajul meu... Și la ce mi-ai scris.


Mulțam!

Hihi, nu vă faceți griji. Am reputație de sensibiloasă și supărăcioasă, însă recunosc un gest sincer și prietenesc, mai ales în timpurile grabnice care ne încearcă. Vă dați seama că mi-e imposibil să ies din mine și să realizez cât din spun îmi aparține și se rupe din carnea mea. Și să știți că mă ajută feedbackul, tocmai pentru că mă interesează mai mult modul în care confrunt starea de transă decât rezultatul final- poezia. Unele texte îmi ies, altele nu. Important e să îmi semene. Aveți o cumplită dreptate.

Mă bucur că v-ați lungit. Și nu păreți superior. Un om care îți dă aceleași sfaturi pe care și le dă sieși, nu poate fi decât prietenul meu.

Astăzi, ulterior a ceea ce mi-ați spus, am încercat să dau frâu liber. Să scriu ce îmi trăsnește. Voi vedea ce iese.


Vă mulțumesc. Hugs.

Domnule Munteanu, pare că ați vorbit în locul meu. Și eu simt cum se ofilesc florile. Momentan experimentez. Și cert e că mă bucură faptul că mi se observă lipsa de îndrăzneală. Înseamnă că cenzura e o problemă. Nu îmi lipsește prospețimea, poate mă încurcă obsesia pe care am dezvoltat-o pentru a mă ține de un singur scenariu, primind reproșuri cum că sunt exagerată și greu de digerat. Cert e că mă ajută comentariul acesta.

Răzvan, mă bucură trecerea ta.

Doamnă Angela, ce bine că sunteți aici. Mă voi gândi la o altă variantă pentru ”ne face pe toți o matrioșka”. Bisou.

Domnule Munteanu, vă mulțumesc pentru steluță și pentru sfaturile punctuale. Utile. Am mai modificat pe ici, pe colo. Și voi mai reveni asupra textului. Îl scrisesem pe fugă, așa. Și pe cât de diabolică, pe atât de adevărată întâmplarea.

You just made my day! :)

Răzvan, nu-i așa că râsul sarcastic e savuros? Mulțumesc de semn. Salutări!

Alexandra, mersi pentru trecere. Mă voi gândi la ce mi-ai spus, critica e constructivă (cu toate că feedbackul e strict negativ). Singurul lucru care îmi provoacă supărare e percepția potrivit căreia caut să impresionez. E greșit, nu caut asta. Poate sunt detaliată, dar e involuntar (posibil să fie „defect” profesional). Voi încerca, pe viitor, să dezleg încurcătura în care pun cititorii (sper că nu pe toți). Deși, viziunea mea are logică în mine. În mintea mea, poemul ăsta joacă teatru!

Te mai aștept!

Eu zic mai bine să ne bucurăm cât putem... și cât timp mai sunt oameni la care să ne uităm. Avem tot ce ne trebuie. Deocamdată. ;)

Răzvan, mă bucur că ai trăit dezghețul din poemul acesta. Mă bucuri.

Eugenia, mulțumesc pentru recomandare. Neașteptată și binevenită. :)

Lav, ce mă bucur că mă vezi! Aveam impresia că nu mi-a ieșit poemul ăsta. De fapt, așa cred tot timpul după ce scriu ceva.

Otti, da. Am curiozități legate de gândirea și conștiința de sine a strămoșilor noștri. Experimentez, într-adevăr. O trecere care mi-a stârnit un zâmbet.

Vă pup! :)

Gabriel, mi-a plăcut trăirea la limită, exigența omeniei cu și din ceilalți, ordinea cu care se dirijează traficul în dezordinea naturală a pământului, transpunerea completă în cărți, călătoria neobosită. O poezie simetrică și care, totuși, lasă spațiu pentru mijloace de transport în comun. Frumos.