Poezie
NUIT
2 min lectură·
Mediu
noaptea aceasta vestala cu ochii prea orbi
si buze albastre sau moi ca o perna de nori
in obscuritatea perena ne-ajung sentimentele
la intersectii de alizee se rotunjesc copacii
si ciugulim din trunchiul lor rasaritul soarelui
priveste, iubite, mi-e pieptul mai rosu
decat omfalosul galaxiei
o! si daca m-ati vedea pe cer inecandu-ma
cu sarutul lunii
o! lampioane ale copilariei rotindu-mi-se-n irisi,
luati aminte
ma vindec de foc si-mi spun BUN VENIT!
ma incolacesc inspre mine in forma de cuib
hranesc spaimele vantului silentios
tije cenusii imi tasnesc din ochi
(ajunge o tristete sa strabata un munte
si sa nu se mai intoarca)
ah! noaptea aceasta cupida
ca o inutila reverie a lui eros
deschide-mi fereastra, vreau sa m-arunc
in pamantul noduros si dulce ca o para
o, germinatie stupida,
sunt doar un barbat cu chip de femeie
ai sa-mi spui ca nu-i asa
prin mine alearga noaptea ca o balerina
mi-e inima pergament aprins
dar inca mai simt valul
aud indemnul: cauta! cauta!
spaima aceasta ca nimeni nu mai moare
e acelasi contur intre patru scanduri
un trup ostenit cu angoasa pe fata
e atat de greu
sa te simti mort
sa-ti rotesti ochii fara ca ceilalti sa vada
in noaptea vestala cu ochii prea umezi
si reci
002.459
0