Poezie
cu picioarele goale prin oameni
1 min lectură·
Mediu
baloanele de săpun se sparg în cîteva secunde.
cîteva secunde durează cuburile de gheață din cafea
apoi se topesc, se transformă, cum se întîmplă
mai cu toate lucrurile din jurul nostru
după cîteva secunde nimic nu e la fel
-fără zahăr, vă rog
ziceam de cafea, cît despre baloanele de săpun
mi s-a spart unul în păr
se joacă doi copii de-a adulții la masa vecină
puțin mai încolo
se văd cîțiva oameni
intră unul în altul
se înghesuie ca să se potrivească
cît mai mulți în cel mai mare
ca într-o matrioșcă rusească
îmi este rușine
să merg desculță
e prea multă mizerie care durează
011549
0
