Poezie
sonetul timpului
1 min lectură·
Mediu
Nemăsurat e timpul în goana lui nebună
precum se duce clipa, ne ducem toți pe rând.
\'nainte-i o zi nouă, \'napoi e cea străbună,
ce-a grămădit în suflet cărbunii greu arzând.
Se scurg momente sfinte cu fragede plăceri
Topind în ceața vremii copilării și vise;
Și tainele iubirii se văd ca nicăieri
Pierdute-n bezna vieții ca niște glasuri stinse.
În lacrima ce-nmoaie tăcutul suflet nins
De clipe infinite din veacuri care curg
Se frânge răsăritul de mult uitat și stins-
Murind speranța plânge cu fața spre apus.
Pe țarina pustie a timpului hain
Greoi își trage pasul truditul om străin.
001109
0