Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Poveste despre micile minuni

2 min lectură·
Mediu
\"Ne pare rău, o să rămâi la noi.\" Prin opt cuvinte i s-a decis viața pentru următoarea săptămână și poate mai mult. Se aștepta la ele, dar se agățase, așa cum face de fiecare dată, de o posibilitate minoră ca cel dinainte să fi greșit, de o mică minune. Credința lui cea mai mare este că viața lui se continuă de la naștere printr-un lanț de mici minuni: mica minune că nu s-a opărit la duș, mica minune că, deși a întârziat, au întârziat și alții, tot soiul de mici minuni care i se întâmplă, dar de care au parte și restul suflătorilor cu conștiință. \"Când ți-a apărut?\" \"Sâmbtă dimineața. M-am culcat vineri, iar dimineața, când m-am trezit, am găsit-o așa.\" \"Cicatricile de pe spate de când le ai?\" \"De astă vară. Am avut un accident\" \"Cazuri de boli transmisibile în familie?\" O mică minune erau și ochii aceia care îl priveau aproape zilnic și care, dacă nu î-l vedeau și-l imaginau vorbind la telefon. O mică minune care a început fără consimțământul lui și care a continuat la fel. Cum ar fi putt să se opună unei mici minuni? Ca orice mică minune are grijă singură să nu se stingă, să nu plece fără ca să o fi recunoscut. \"Da, sub anestezie totală.\" \"Să nu mănânci nimic astăzi!\" \"Prea târziu. Dar această mică minune revine în fiecare zi, uneori stă mai mult, alteori își poartă ochii peste cel ce nu o aștepta și pleacă. Partea ciudată este că ea rămâne în amintire mai mult decât este obișnuit pentru o mică minune. Și se transformă în cuvinte. Este prima mică minune care nu vrea să se lase uitată ușor. \"Poți să respiri?\" \"Da\" \"De unde ești...\"
013.329
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
286
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Nistor Mircea-Iulian. “Poveste despre micile minuni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nistor-mircea-iulian/proza/162127/poveste-despre-micile-minuni

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ben-amiBABen Ami
N-o sa zic ca nu mi-a spus nimic pentru ca nu m-am nascut magar. Dar, este prea incriptat textul. Firesc, pentru un pacient, toate-s minuni. Mai ales atunci cand se inzdraveneste. Dar pentru ca el sa priceapa ce i se intampla... terebuie sa nu sufere. Suferinta te impiedica sa gandesti... gingas. Drogurile te ajuta sa delirezi, cumva trecand peste durere. Dar ele nu-ti permit sa ai ganduri de o precizie chirurgicala.
Textul si-a pierdut din naturalete, la rescriere. Dar a castigat in rafinament si sensibilitate.
0