Poezie
Îngeri căzuți
2 min lectură·
Mediu
Un tunet grav, văzduhul a străbătut
În cer, deasupra norilor o poartă a crescut
Căzând prin ea,cu penele zburlite
Mii și mii de îngeri, cu haine jerpelite.
Și au căzut,pierduți definitiv de veșnicie
Înecându-se într-o mare de fățărnicie.
Cu chipurile deformate de atât păcat
Căci cu acesta ei toți făcură un pact.
Sentința lor? Exilul din mărețul paradis
Dar ce au făcut? Spre ce exact au tins?
Căci de acum ii paște,pământul păcătos
De unde liderul lor ii va conduce,malițios.
De lanțurile veșniciei,au fost cu totul dezlegați
Din temple și grădini nemărginite,alungați
Și haina ce-nainte le-a fost albă,era prea prăfuită
Și grea de parcă ar fi făurită din platină topită.
Era durere-n sufletele lor,și se năștea furia
Și răzvrătirea-n a lor ființă,ce le întuneca gândirea.
Cu ochii lor ce alte ori,erau albaștrii,limpezi și umili
Acum ard parcă, și ți se par atât de insensibili.
Harpele lor de aur ce răsunau atât de glorios
Erau zdrobite pe pământ, și fără vreun folos.
Degeaba vor mai încerca, dupa iertare sa tânjescă
Căci timpul nu se mai întoarce si-ncep cu toții să bocească.
Destinul lor? O viață-ntreagă de durere și de chin
În care cântecele de slava au lăsat loc de suspin.
Unde credința a fost dată uitării,nimeni nu o cunoaște
Iar sentimentul vinovăției în negru abis se risipește.
Un urlet se înalță către poarta ce se-nchide
De unde Creatorul cu privirea încruntată îi cuprinde
Pe toți cei ce au tânjit,de tronul său să îl lipsească,
Îngerii căzuți,cei care de durere au să se prăpădească...
00491
0