Poezie
Eden
1 min lectură·
Mediu
De ce se scutură de frunze toamna
Iar stoluri de păsări pleacă în văzduh?
De ce se pierde chiar si drama
Lăsându-mi rece al meu duh?
Unde-i lumina si când s-o fi pierdut sclipirea?
De când tot ce am adunat s-a risipit?
De ce imi tot urmez,sfios,dezamăgirea?
Simțindu-mă mai trist si mai topit?...
Căci sufletu-mi părea pustiu
Când iarna se apropia domol,
Căci incepea să ningă cam tarziu
În inimă cu praf de vise si namol.
Sufletul meu era tot mai asemănător
Cu antica grădină a Edenului mângâietor
Care a dispărut fără urmă într-o noapte
Și s-a pierdut, pierind cu gravitate.
Dar nu am cutezat să strig la cer,
Deși doream cu-ardoare un semn
Sau o solie adusă-n grabă,să pot să sper,
Că-mi voi salva bucata mea de-Eden.
Dar scrisoarea nu a mai sosit
Iar îngerii nu mai cântau în paradis,
Si a rămas gol,uitat de lume,ponosit
Până ce ultima culoare-ncet s-a stins...
Aceasta e povestea unui Eden
Care sclipea,cu urme de eternitate,
Care părea un templu vechi,elen
Dar rupt de mult de realitate...
00506
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Nistor Alexandru Cristian. “Eden.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nistor-alexandru-cristian/poezie/14160339/edenComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.