Nicoleta Ionescu

Ma simt onorată de acest comentariu, Ottilia Ardeleanu, mulțumesc! Si pentru steluță! Nu mă așteptam.

Mulțumesc pentru comentariu și pentru răbdarea de a citi, Bogdan! Apropierea de Walt Whitman mă măgulește, fiind un poet pe care l-am citit cu multă admirație. E drept, uneori mă simt și eu „un fir de iarbă” printre clădiri crescute haotic. Mi-aș dori să am măcar puțin din forța marelui Whalt!

Mulțumesc pentru lectură și comentariu, Florin! Poezia este,aici, cam scoasă din context (volumul în pregătire Poeme în trafic), dar voi mai posta și altele, încât să se închege viziunea de ansamblu. Ai intuit foarte bine că este în primul rând o stare de spirit.

Felicitari! Ma bucur pentru aceasta relizare a unui tanar poet, a carui dragoste si pricepere in ale poeziei le-am remarcat demult intr-o rubrica dedicata versurilor romanesti.

Text imaginativ, foarte plăcut,chiar de la primul vers. Fiind un text cu o oarecare tentă ludică, fantezistă, mergea și un final deschis, fără ultima strofă, astfel ca jocul să pară a continua la infinit.Am citit cu mare plăcere poezia.

Poezie a experienței tragice, bine scrisă, cu imagini decupate de tăișul lucidității.

Titlu promițător, conține ingredientele ironiei, ale jocului de cuvinte și de sentimente (poezia - prea explicită, în detrimentul lirismului).

Excelent! O sugestie: dacă acest text se concentra în maximum 200 de cuvinte și puțin literaturizată, era o foarte reușită scriere de tip hiperbreve/micro-relato, specie foarte practicată în afară (nu știu de ce nu și la noi).

Admirabil articol, d-le Propinanțu, vă mulțumesc pentru aducerea în discuție a acestui volum.
Ceea ce mă pune pe gânduri la această carte este subtitlul: \"De ce o clasă de mijloc este de preferat \"elitei \" intelectualilor publici\" Critica românească, prea numeroasă pentru prea puțină literatură, își permite să prefere, de parcă ar avea de ales dintre prea multe valori; a rămas cu aceeași alergie la ideea de elită, pe care o resimte aproape ca pe o jignire personală. Cu aceeași convingere că datoria sa este de a promova prin confecționare scriitori adulatori ai școlii literare a lui X sau Y și de a manipula în forță cititorii; este, desigur, nevoie de critică, dar nu de una constrângătoare, distrugătoare a tot ce se plimbă prin ograda vecinului.
Cu naivitate cred în coexistența liberă a tuturor tipurilor de literatură, în așezarea naturală a valorilor, cu baza, mijlocul și vârful piramidei; aș prefera să fie mai mulți agenți literari și mai puțini critici nechemați. În literatura normală este loc pentru toată lumea, și pentru elite și pentru clasa de mijloc și pentru literatura de consum. Periculoasă e doar confuzia, încurcarea voită de etichete, devenită la noi o practică. Hățișul este atât de des, încăt, lăsând naivitatea la o parte, chiar nu știu dacă există soluții...

Multumesc, Teodor! Cuvintele tale incurajatoare inseamna mult pentru mine, ca si sfaturile date.