Proză
oameni cu ochi de caine
1 min lectură·
Mediu
Stăteam într-o zi pe roțile mele și m-a vizitat un câine.M-a adulmecat și s-a așezat lânga mine.
Amândoi pândeam trecătorii.Eu le priveam îngrozită ochii și buzunarele din care se putea vărsa mila lor către mine, iar câinele făcea același lucru, dar cu speranța că în ochii și buzunarele lor se găsea ceva pentru el, orice: o privire caldă, o fărâmă de ceva comestibil sau un gest mângâietor pe creștetul lui avid de tandrețe.
Mulți trecători aveau ochi de câine și ucideau cu privirea câinele de lânga mine, iar mie îmi aruncau mila lor fără să știe că mă doare.
Îmi venea să-i mușc și să urlu la ei, să le spun că sunt om, nu câine.
Câinele s-a ridicat vesel spre mine: avea ochi de om și m-a privit ca pe un om normal.L-am mângâiat ca pe un câine si ne-am bucurat amândoi că ne-am inteles unul pe altul.
Pâna atunci nu am știut această taină: există câini cu ochi de om și oameni cu ochi de câine.
023.642
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- nicoleta amarandei
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
nicoleta amarandei. “oameni cu ochi de caine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicoleta-amarandei/proza/1824369/oameni-cu-ochi-de-caineComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DM
Iar mie mi-a adus aminte de două poeme drăguțe, „orbul și câinele” și „trabucul” (dintr-o carte numită “ruleta cu nebun”); pe acesta din urmă l-am descoperit și pe agonia:
http://agonia.ro/index.php/poetry/1781937/trabucul
Constatarea fiind că în toate trei, așadar și în acesta, însuflețirea câinelui nu poate decât să fie în avantajul poemelor, sau a prozo-poemului, cum e cazul de față.
PS: aș renunța doar la ultimul rând al, așa cum am spus, prozo-poemului, la pilda din final, oricum e cumva implicită. „si ne-am bucurat amândoi că ne-am inteles unul pe altul” ar fi un final cum nu se poate mai bun.
http://agonia.ro/index.php/poetry/1781937/trabucul
Constatarea fiind că în toate trei, așadar și în acesta, însuflețirea câinelui nu poate decât să fie în avantajul poemelor, sau a prozo-poemului, cum e cazul de față.
PS: aș renunța doar la ultimul rând al, așa cum am spus, prozo-poemului, la pilda din final, oricum e cumva implicită. „si ne-am bucurat amândoi că ne-am inteles unul pe altul” ar fi un final cum nu se poate mai bun.
0
Ai surprins esența în cuvinte puține, dar potrivite. Știi bine, deseori oamenii nu mai înțeleg lucrurile simple. Oamenilor le e teamă de alți oameni.
Excelent pasajul în care spui: \"Câinele s-a ridicat vesel spre mine: avea ochi de om și m-a privit ca pe un om normal.L-am mângâiat ca pe un câine\"...
te citesc cu drag,
ioana.