Poezie

Viața-mi solitară

1 min lectură·14 iulie 2009

Mediu

Suntem actori

Pe scena vieții,

Bieți muritori

Din mâna Sorții.

Scriu vorbe goale

Pe-o coală pustie,

Vorbe cântate,

Sau scrise-n poezie..

Ești tot la fel-

Cum și strămoșii tăi erau.

Nimic schimbat-

Doar chipul tău e nou..

Vorbești ca ei, fără să știi,

Și tot ca ei poți și să scrii,

Și cânți.. la fel ca ei și simți

Și ce folos? și tu vei fii, ca-i tăi strămoși

Printre lumini ce mâin` vor fii uitate..

Și tac, și simt, și-nghit, și cânt

Și totu-i vechi, și nou e tot,

Și nu există alte vorbe

Să pot și eu să le socot

Ca Einstein, Motzart, Kant, Raynolds

Gândiri inovatoare, mari

Să stăruie în viitor, prin coli de cărți,

Printre școlari,

Să fiu un geniu pe pămant,

Să-mi strig numele în mare faimă

..să nu fiu doar un cant...

Și mă trezesc din vis dată afară,

Și stau și-ascult un cânt de cuc

Ce-mi numără ce-a mai rămas

..din viața-mi solitară...

001.671

Nicoleta Alecu. “Viața-mi solitară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicoleta-alecu/poezie/13896858/viata-mi-solitara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.