Poezie
Cuvintele adevărului
(Din ciclul poezii religioase)
2 min lectură·
Mediu
ascultă cântarea mea
iar tu, vântule
du-mi suspinul inimii departe
să-l știe pământul
să-l audă cerul
apoi să se piardă în Cel ce este
de vorbesc lumii, caută să mă sfâșie
ca și câinii turbați cărora le dau mâncare
ei cred că vreau să-i bat
mă dor rănile, mă apropie de mormânt
azi mă târăsc pe pământ ca șarpele
mâine zbor spre cer ca porumbelul
auzi-mă, pământule și te cutremură
cerule, te deschide
oamenii își acoperă ochii să nu mă vadă
își astupă urechile să nu m-audă
Doamne al luminii, Cuvântule vesnic
când ai venit în lume
o peșteră te-a adăpostit
Doamne al vieții, Cuvântule veșnic
când ai cercetat lumea
n-ai avut unde Să-ți pleci capul
eu sunt pământul pe care calci
rămână urma pașilor Tăi
întipărită pe inima mea
iartă-mă de cântarea ajunge la Tine
ecou întârziat
întoarce-o lumii floare bine mirositoare
nu plac cuvintele adevărului
de tac eu, vor striga pietrele
se vor naște alți sori care să lumineze
Tu îmi vei da plata bună
nu pământul și nici hrana porcilor
mă înspăimânt și tremur
dar cred în Tine
nicicând nu m-ai lăsat să lupt
fără de scut, nădejdea
iartă-mă, Doamne
să vorbesc azi, îmi spun
mâine nu îl știu
(text modificat si repostat)
002077
0