nicolae tomescu

Chiar la primul vers m-am gândit mai mult. Oare cum să-l scriu ca să scot în evidență faptul că japonezii nu se plâng din orice, nu discută f. mult, nu, ei își văd mai departe de ale lor : muncă, familie, creație etc.De data aceasta are loc o ceremonie a ceaiului, chiar după ce un taifun a trecut pe acolo. Are loc această ceremonie pt. că a fost demult planificată, organizatorul se pregătește din timp la fel și cei ce vor fi oaspeți. Vezi: Ceremonia ceaiului - Wikipedia

eu aș zice că are tot ce-i trebuie unui haiku.
Dar.. uitându-mă mai atent, parcă ar fi 2 kigo-uri: Frunzele ruginii și amintirea verii

trebuia să-mi închipui.

în textul de mai sus n-am întâlnit \"Maseoza\" termen, ce cred este, inexistent în limba română. Eu ziceam, cum se vede și mai sus de imnul francez.
O fi pocit cineva titlul acestui imn? Dacă da am lipsuri în informații

La Marseillaise, dacă bine mi-aduc aminte, de la 1795 este imnul național francez. La noi de câte ori s-a schimbat din 1877 încoace?
Ar trebui ca la orice angajare, într+un serviciu al statului, să fie o examinare despre simbolurile naționale. Un articol de lege ar putea face referire la închiderea posturilor de radio-tv care își bat joc de aceste simboluri.

Trei cântece de dragoste, o dragoste plină de adevăr și de demnitate.
Și nu numai cântece ci și o adevărată lecție de istorie.
Versurile de mai sus îmi aduc aminte și de Adrian Păunescu care, poate, pe bună dreptate mai este hulit în România dar și de Grigore Vieru. Ori cei doi, mai ales ultimul, n-au zăbovit prin \"ateliere\", și nu mai au cum o face nici de acum înainte

Am citit multe despre japonezi. Am citit cărți despre participarea japoniei la al doilea război mondial. Militarii lor, în acele timpuri, n-aveau nicio milă față de prizonieri. N-aveau, mulți, considerație nici față de propria lor persoană, făcându-și harakiri, sau piloții (Kamikadze) jertfindu-se în avioanele pe care le conduceau spre ținte, intrând în ele, să fie siguri că le distrug.
În același timp erau iubitori de poezie. Chiar și înaintea morții, ce și-o planificau, scriau câte un poem (Vezi James Clavell : Șogunul).
Și cât de ușor au trecut, prin revoluția meiji, la epoca modernă.
Și cât de bine îmbină tradiția ( vechea lor monarhie, ce are în frunte un împărat) ), cu modernul.
Revoluția lor industrială i-a împins înainte nu numai pe ei ci și, putem spune, întreaga omenire.
Și în artă îmbină tradiția cu modernul. Vechea tradiție a haiku-ului, și nu numai, este păstrată la loc de cinste și îmbunătățită (modernizată).
Deci ceeace fac denotă jertfă, seriozitate, muncă, tradiție. Iată de ce sunt un fan al haiku-ului și încerc, după puterile mele, să fiu și autor

nu cunosc textul de pe prima imagine. Desigur este a lui Basho. Daca n-ar fi al lui as zice:

Matsuo Basho
privind de pe soclul sau
spre Muntii Carpati

Sper, din toata inima, sa fie multumit de prestatie

în vechea-i limbă te invită
să bei un ceai, dar nu insistă:
cet u nai
mu cin ce a i ?

au trecut peste 4 ani și jumătate de când a fost postat acest comentariu. Spre rușinea mea nu l-am văzut decât astăzi.
O mulțumire, e drept f. tardivă, dar plină de respect doamnei Tamara

Al doilea cu boul nostalgic, sau vițelul, n-are un Kigo ca să fie haiku.

Al treilea ar avea unul: Văcarul supărat: că doar în între sfârșitul primăverii și pâna pe la jumătatea toamnei văcarii, adică cei ce scot vitele altora la pășune, își exercită această funcție. Dar pe la ceasurile când pe cer apare Calea Laptelui văcarii nu mai au treabă cu cireada, pe care o aduc în sat pe înserat. Ei în acel timp de obicei dorm deoarece trebuie să se scoale f. devreme pentru că înainte de răsăritul soarelui străbat ulițele satului pocnind din bici anunțând astfel gospodarii să-și scoată din grajduri aceste animale.

Și primul este puțin neverosimil. Femeile, în general toți oamenii, fac baie în lac în zilele caniculare și nicidecum noaptea

să moară omul
când cântă cucuveaua?
nu, se stinge o Stea

cum Natura ajută Poezia. Între atâtea forme luate de rocile șlefuite de apa râului apare și inima, simbolul Dragostei
Mi se pare f. inspirată alegerea acestei fotografii în ilustrarea textului

asta sugerează acuș, acuș. Mi s-a părut că această repețiție redă mai bine faptul că acțiunea va fi în curând și totodată pe neașteptate.
În versul 3, din al doilea, zâmbetul bebelușilor se adresează celei care, așa după cum cred copiii, i-a adus pe lume. (Barza)
N-are, cred eu, rost să schimb. N-am schimbat(Încă) nici acele mcropoeme care au fost, dealungul timpului, fără o bază reale intitulate Haiku. Ele reflectă gândirea ce am avut-o la o anumită dată despre construcția acestor minipoeme.
O să țin seama, în viitor, de aceste observații pertinente
Mulțumesc

Această lipsă de precizie, într-un cuvânt ambiguitate, în legătură cu absența berzei din cuib, ne face să ne gândim. Poate-i plecată să aducă un moștenitor cuiva, ori poate-i cu puii să-i învețe să zboare, ori este perioada din septembrie până-n aprilie când hălăduiește prin țările calde. Ultimele 2 versuri ar pleda pentru prima variantă, par a fi vorbele unei domnișoare care are rezerve în a vorbi despre sosirea unui copil pe lume. Și din câte știu eu un senryu-haiku bun are această capacitate de a deschide mai multe orizonturi de gândire

chiar dacă ferestrele sunt diferite sigur că privim aceeași lume. Și muzica este aceiaș și dacă nu, sigur, tonul. Mereu când să-l bag în vreun vers face câte o boroboață
Mulțumesc pentru interesul acordat

pricepi=pricep

Nu se pricepi deloc
La home media server
bunicii ăștia.

și bine este că nu se mai rostește acel cuvânt ce stă pe buzele țuguiate a rostire acră.
Și ce ușor se poate schimba acțiunea din genul vegetal în cel uman.
Doar acuma, la sfârșit, văd că textul este încadrat, unde-i este locul, la colecția de texte creștine

Cu cele mai bune gânduri

plin de farmec și sensibilitate.
Înăuntru se vede aproape ca și-n afară
Mulțumesc