Culese din perna ta

Fără să știi, am cules din perna ta câteva lacrimi pe care le-am pus într-o călimară. Cu ele ți-am scris ultimele scrisori de dragoste. Tot acolo mai erau, împrăștiate, vise fără floare sau cu tulpinița ruptă. Acum stau așezate, la presat, între filele nescrise, printre rândurile nesădite, ale operelor mele. Iată, cu firele de păr găsite, un păiajen mai cârpește umbra ce-ai pierdut-o într-un ungher! Sper să nu te superi că ți-am strâns toată dulceața buzelor într-un borcănaș de cristal! Dar, în fiecare dimineață, pe sufletul gol, mai iau o linguriță, cică, vindecă durerile. Sau că din răsuflările-ți intense, mi-am făcut perdele pentru toate cele patru camere ale inimii! Apropo, îți mai amintești ultimul răsărit? Ochii îți radiau așa de tare încât soarele și-a pierdut două raze mai firave printre genele tale. Și ele sunt tot la mine! Tu nu mi-ai lăsat decât surâsul. Știai că doar așa te mai pot găsi într-o sumedenie de chipuri.