Lacrimi și cristale

În seara asta am să tac, nu-ți mai declar nimic, mi-au înghețat silabele în vine! Ieri te-am făcut să-ți verși pe obraji ultimele cristale. Cu ele, însă, mi-am făcut colier. Stă și acum atârnat de vreo lustră, undeva, printr-o cameră. Cu gândul la tine, nici n-am observat porumbelul din geam. Þine în cioc o geană de-a ta. Acum pot să-ți scriu din nou. Þi-ai amintit că pe ultima am pierdut-o! Mi-a scăpat printre degete, când am încercat să scriu altcuiva. Poftește și ia din lacrima și virgula mea! mi-ai spus cândva zâmbind cu subînțeles. Îmi place când te machiezi,dai mereu impresia că folosești tot universul. Că de la soare ai diferitele nuanțe de ruj. De câteva ori, numai, am gustat și eu din asfințitul buzelor tale. Îți mai picuri și câte-o stea în fiecare ochi, ca atunci când plângi, ca eu să-mi pot pune dorințe. În seara asta, însă, am să tac, silaba lacrimei tale mi-a înghețat în vine!