Nick Sava
Verificat@nick-sava
„Prin râs, spre oameni”
1953 - 1989; Romania. Am crezut că știu totul, de fapt, nu mă interesa nimic; elev, licean, student, inginer. Pictam 1990 - 1999; Canada. Am dorit să știu totul, de fapt, nu știam ce înseamnă "totul"; student, inginer, lighting designer; Pictam 2000 - prezent; USA, Canada; Am început să bănuiesc…
Interesant totusi aspectul luat la romani de aceste obiceiuri agrare. O singura intrebare imi pun - si pun: de unde a patruns in folclorul ruso-slavic obiceiul rusalcelor? Din ce stiu eu - si stiu putine - acolo ele sunt mai mult un fel de ondine, de spirite ale apelor. Poti sa ma lamuresti in acest aspect?
Pe textul:
„Rusaliile - Făpturi fantastice și ritualuri de exorcizare la români" de Livia Rosca
RecomandatFara a intra in polemica, vreau doar sa precizez ca in textul meu nu veti intilni cuvintul \'comunist\' Deci eu spuneam doar ca e bine sa invatam din cele intimplate pentru a nu se mai intimpla. Nu pentru a impiedica un nou regim comunist - in fond, asta este o decizie a votantilor si democratic este sa acceptam SI aceasta optiune a alegatorilor - ci sa impiedicam formarea unui stat terorist de orice gen ar fi el. Prin \'terorist\' nu inteleg acelasi concept folosit de americani, ci acela in care puterea de stat a unei tari instaureaza un regim de teroare impotriva propriilor concetateni.
Altfel, nu sunt primul care o spun: pentru a trai bine AZI, e bine sa privim spre MIINE - fara a uita insa de IERI. Sau: cei ce-si uita istoria, nu vor avea parte de viitor.
Pe textul:
„În gulagul românesc ( 5 ), mărturiile tatălui meu" de Adrian Munteanu
Din pacate (dupa parerea mea cam pesimista) tocmai acesti vitejui eroi ai neamului ne-a facut sa fim ceea ce suntem astazi. In loc sa invatam sa fim demni, viteji - eroi si sfinti la rindul nostru - am invatat ca trestia se pleaca in fata furtunii si capul plecat sabia nu-l taie. Dupa cei ce s-au aratat viteji si eroi au pierit pe cimpurile de lupta, au ramas... cum sa le spun? \'ciurucurile\'? \'nepasatorii\'? \'vinzatorii de neam\'? \'ciocoii\'? Well, intelegeti ce vreau sa spun.
De un singur lucru nu sunt sigur in analiza mea (cam rautacioasa, recunosc): despre Petru Aron. Dupa cite stiu eu (dar o sa caut prin carti, ca m-o fi lasat memoria), el a fost unchiul lui Strefan si ucigasul tatalui acestuia, Bogdan. Deci, in 1457 cel pe care il invinge Stefan in lupta pentru a pune mina pe tron nu este Bogdan (care ii era, cum zic, tata), ci pe Petru Aron. Caruia ii si taie capul, cu ocazia aceasta. Deci, Aron-Voda nu prea avea cum fi in tabara lui Mathias la Baia... Dar ma pot insela, poti citi in Ureche (care mie imi lipseste pe-acilea, prin Vancouver).
Altfel, felicitari pentru stilul curat folosit.
Pe textul:
„Ștefan cel Mare între mit și realitate" de Maria Prochipiuc
RecomandatCind citesti astfel de marturii, prima intrebare care iti vine in minte (cel putin mie imi vine) este: chiar este nevoie de ele? Imi va folosi cu ceva in viata? Sa o dau pe-a romanilor: \"Mie ce-mi iese?\"
Nu stiu ce \"iese\" altora, dar stiu ca pentru mine aceste marturii, ca si altele de aceeasi natura, ma ajuta sa vad altfel viata. Exista, sau poate exista un moment dat cind raminem singuri si goi si atunci ne dam seama ca sunt alte lucruri in viata care conteaza mai mult decit traiul de azi pe miine - in cele mai bune conditii materiale posibile. Cind cautam in strafunduri ajutor - si, de cele mai multe ori il gasim pe Dumnezeu acolo.
Fiecare din noi speram sa nu avem parte de asemenea clipe limita. Intram intr-un fel de inconstienta si ne asiguram ca NOUA nu ni se poate intimpla asa ceva. Poate ca nu ni se va intimpla - dar poate ca da. Nici tatal lui Adrian nu credea ca va fi posibil asa ceva. Nici unul din cei ce au pierit prin inchisori, beciuri ale securitati sau tabere de munca (gulaguri). De fapt, multi din cei nepregatiti pentru asa ceva nici nu s-au mai intors pentru a povesti.
Asta ne poate \'iesi\' noua: sa nu mai permitem posibilitatea aparitiei unor astfel de clipe-limita. Pentru ca ne putem trezi in ele noi, familia noastra, prietenii nostri...
Cit despre mai tinerii (eventual) cititori ai acestor marturii - si care au ceva negativ de comentat - nu pot decit sa le amintesc un comentariu auzit la TV in urma proiectarii filmului \"Binecuvintata fii, inchisoare\". Unul a zis, scandalizat: \"Da\' mai lasati-ne cu astfel de filme morbide! Ce, noi nu am suferit deajuns? Avem dreptul si noi la putina fericire.\"
Ati suferit deajuns?
Pe textul:
„În gulagul românesc ( 5 ), mărturiile tatălui meu" de Adrian Munteanu
Deci, securitatea devenise un rau - nici macar necesar Romaniei. La umbra ei s-a creat acea societate care numai o minte aberanta o poate numi \'comunista\': una de tip mafiot sud-american, bazat e relatii, ciubucuri, coruptie in toate paturile societatii. O avem si acum, iesita clar la lumina in momentul cind teama de ceva ascuns a disparut.
Si cei care profita cel mai mult de pe urma acestui tip de societate sunt inprimul rind fostii securisti. Marii \'business-people\' de la Bucuresti sunt fosti securisti din companiile de comert exterior care in urma revolutiei au stiut sa isi aigure capitalul necesar. Deci, draga Despina, daca vrei sa gasesti un securist, citeste lista primilor 300 de cei mai bogati romani. Fiecare din el se incadreza acestei categorii. Si nu, ei nu au \'taiat si spinzurat\' pe nimeni, asa ceva s-a intimplat doar in anii imediat venirii comunistilor la putere.
Oricum, sunt absolut sigur ca tu cunosti \'securitatea\' doar din povesti. Nu cred ca trait prea mult timp sub \'securitate\' Deci, tu poti sa crezi orice - inclusiv faptul ca se scrie prea mult si prea negru despre \'securitate\'. Sa ma intreb daca vreun membru al familiei tale era chiar un securist? Cui i-ar folosi?
Nick
Pe textul:
„Regula jocului" de Nick Sava
Pe textul:
„Rândunica" de Luminita Suse
ce importanta are faptul ca Lorca a fost eretic, homosexual sau comunist? Mi-e imi place poezia lui - si asta mi-ajunge!
Si de unde naiba au aparut acesti ciobani de care tot amintesti? !Ay! In textul meu amintesc doar despre oarece capre si alte animale comuniste (ca altfel nu le pot spune - doar e vorba de o pseudofabula... - si despre un aproximativ prieten care se intimpla sa fie codrean (sa fim bine intelesi: din Codru Moma!), drept care are un limbaj extrem de (frumos) colorat - fapt pentru care ii pastrez un respect nealterat de vremea trecuta de la ultima intilnire.
Altfel, despre ciobani numai bine. Cind o sa termin eseul cu ciobanii (teama mi-e ca le-am spus mai ales \'pastori\', !ayy!), o sa ti-l trimit si tie, daca esti curioasa.
Cu prietenie, Kira Eleni
Nikos
PS. Ma intreb ce o fi stiind autorul filmului premiat despre civilizatia ciobanilor... !Ayyy! Oare chiar or fi avind americanii si pakistanezii cu ce contribui la civilizatia ciobanasilor? Eh? Aiasta-i chestiunea!
Pe textul:
„Capra" de Nick Sava
Dar trebuie sa marturisesc aici ca biografiile (altora) nu se numara printre lecturile mele preferate, deci nu am decit sa accept ce mai zic noii academicieni occidentali. Uneori stau si ma intreb daca nu ar fi bine sa imi tin gura, lasind pe altii sa critice niserica ortodoxa. Stiu ca sunt un necunoscut - dar mai stii...
Confuzia asta m-a lamurit intr-o privinta. Tema urmatorului eseu vor fi CIOBANII. Cam nepoeti, e drept, fapt pentru care imi cer iertare anticipat.
Nick
Pe textul:
„Capra" de Nick Sava
O posibila paralela ar fi intre \'The Lord of the Rings\" - carte si film. Dar filmul respecta atit de mult cartea - aproape fara pic de interpretare din partea grupului de regizori-scenografi incit despre film nu prea as avea ce scrie (decit, eventual, despre efectele cinematografice). Iar cartea este atit de deosebita incit o analiza a ei ar lua multe volume de sine statatoare. Stiu ca fiul lui Tolkien chiar asta face - ultima data vazusem ca ajunsese pe la volumul 17 sau 18...
Una din minunile lumii noastre ramine faptul ca unii oameni chiar iau cite o carte in mina. Amazing!
Pe textul:
„PICNICUL ȘI CÃLÃUZA" de Nick Sava
Este doar o introducere la \'nota redactorului\' - de multe ori (dar nu intotdeauna in textele mele) acesta este locul in care imi fac declaratia finala. Deci, este slaba argumentatia? Intr-o declaratie-statement nu trebuie sa aduci argumente.
Dar as putea spune ca pentru cei din Diaspora nici nu este nevoie de \'argumente\'. Noi intelegem foarte bine de ce avem nevoie de povesti: sa ne pastram fiinta nationala. Asa ca intrebarea pe care cei ce au comentat la acest text (fara a verifica, sunt convins ca locuiesc in Romania si ca \'revolutia\' i-a prins inca in scoala) ar trebui sa si-o puna este: \"Trebuie cu adevarat sa ne pastram fiinta nationala?\" Atunci devine mult mai usor sa gasesti raspuns la intrebarea de ce trebuie (sau nu trebuie) sa ne spunem povestile.
Spunea Barnutiu in 1848 la Blaj: \"...fost-am cu Gotii, dar nu ne-am facut Goti; fost-am cu Hunii, si nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii, si nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii si nu ne-am Bulgarit; cu Rusii si nu ne-am Rusit; cu Ungurii si nu ne-am Ungurit; cu Sasii si nu ne-am Nemtit; ci ne-am luptat ca Romani, pentru pamintul si numele nostru ca sa vi-l lasam voua impreuna cu limba noastra cea dulce ca cerul sub care s-a nascut. Nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi, ramineti credinciosi neamului si limbii voastre, aparati-va ca fratii cu puteri unite in pace si in razboi; vedeti cum ne-am luptat noi pentru limba si Romanitatea noastra. Luptati-va si voi si aparati-le ca lumina ochilor vostri...\"
Acum suntem cu Americanii. Ce facem? Ne Americanim? Ca unul care traieste in Nord-America stiu ca America nu are valori care sa le inlocuiasca pe cele perene pe care doar eroii basmelor si snoavelor naostre le pot transmite. Lipsa de valori se face deja resimtita in noua societate romaneasca - chiar si in familiile romane sosite in Nord America \"la mai bine\". De aici, apelul la a ne spune povesti. Si copiii le-ar asculta! Numai daca si-ar gasi parintii timp si chef sa le spuna...
Pe textul:
„Povestind Povești..." de Nick Sava
Au avut, unii, neimpliniri. Poate asta le-a dat ragazul sa se analizeze mai temeinic. Astfel, au avut posibilitatea sa devina sfinti: cum bine zicea cineva, numai invingindu-te pe tine insuti poti fi numit de cei din jurul tau \'sfint\'.
Eu il inteleg pe Adrian in \'competitie\' cu sine insusi, cu timpul lui care se scurge vizibil dintr-o clepsidra vazuta doar de el. Si nici nu ma mai mira ca gaseste timp sa scrie un sonet pe zi. A scris o poveste pe zi - nimic nou la el! De unde, totusi, timp ca sa cistige aceasta \'competitie\'?
Zicea odata o persoana mai religioasa (o fi avind si ea oaresce neputinte...) ca porunca biblica este sa dai zeciuiala lui Dumnezeu. Bani nu avea, asa ca dadea din ceea ce avea: timpul. Zilnic, dadea 2.5 ore lui Dumnezeu: facind o fapta buna, citind din Biblie, gindindu-se la cei mai neputinciosi decit dinsa...
Trecind in planul lui Adrian (si a celor care vor sa fie, fara prea multe pretentii gaunoase, oameni de litere), este mult sa dai 2.5 ore pe zi activitatii care te pasioneaza? \"Dumnezeului\" tau - poezia?
De unde acest timp? Referindu-ma la un alt comentariu mai vechi: daca nu te mai lupti cu mlastinile nisipurilor miscatoare ale vietii pentru a \"reusi\" material, ne-mai-impregnind pielea cu celule cameleonice (in acelasi scop), neschimbind \'masti\' pentru ati \'adapta\' fatzada fiecarui moment... vei gasi sigur ragazul pentru a fi sincer in a scrie.
Asa ca nu ma mir de prietenul Adrian - ma mir de cei ce nu o fac ca el :-)
Pe textul:
„S o n e t 3 4" de Adrian Munteanu
RecomandatEu am urmarit pur si simplu altceva in articolul meu. Cum bine a sesizat un mai tinar cititor al meu, eu am putine teme (si cam fixe...): rostul romanului pe acest pamint.
Pe textul:
„Icoana" de Nick Sava
imi gasesc timp sa raspund la mesajul dvoastra. Cind am intrebat \"aici\" m-am referit absolut numai la articolul de fata. Desi expresia \"ce faceti pe aici\" se poate extinde la general - si nu numai la postari, ci asa, la actele mele, bune sau rele, pe acest site.
M-ati ghicit. Scriu despre un singur lucru. Imi pare bine ca il enumerati si dvoastra:
\"Fie că e vorba de indiferența față de cultura clasică la români, fie că este voba de lamentabilul om nou de astăzi, fie că este vorba de lipsa de unitate a românilor din diaspora, etc, etc, etc. \"
Va spun o carte in care exista intr-adevar UN SINGUR SUBIECT: Biblia. Sunt unii care gasesc in ea lectura vietii lor. Pot sa mai alatur citeva: \"The Lord of the Rings\", \"Flowers for Algernon\", \"The Gods Themselves\", sonetele lui Shakespeare, \"Don Quijote\" (ca tot suntem aici...) Sunt convins ca si dvoastra aveti o carte preferata. Sunt convins ca si ea are o tema, varianta a vreunei teme... As putea sa spun si eu ca nu voi mai citi poezii pentru ca majoritatea vorbesc despre Dragoste...
Asa ca mie mi se pare ca de fapt acea tema multipla a mea nu va prea place. Si aveti dreptate, scriind pe borcan MIERE, nu realizezi prea multe. Dar viata m-a invatat ca daca nu scri MIERE pe borcanul cu miere, nu numai ca nu atragi viespi, dar risti sa-l arunci la gunoi, nestiind ce este in el :-)
Da, articolele mele (si o sa mai aveti parte de citeva, cred...) nu numai ca mi-au atras (printre noii veniti din tara) supranumele de \"noul Mesia\" (sunt convins ca habar nu au ce inseamna \'mesia\'), dar chiar a urnit niste lucruri in Vancouver. Faptul ca la primul cenaclu literar au fost prezenti vreo 50 de romani, ca la Festival au fost in jur de 900 - se datoreaza si articolelor mele uni-tematice :-)
Cica Unul a spus: \"Bate, si ti se va deschide. Cere si ti se va da\". Eu bat ;-)
Pe textul:
„Rânjetul lui Don Quijote" de Nick Sava
La comentariul lasat de dvoastra pe la articolul meu nu cred ca am raspuns - dar asta pentru ca am fost intr-adevar cam ocupat intre timp.
De exemplu, sa comentez la articolele aparute in legatura cu Patimile. Nu, nu va urmaresc sa v-o \"trag\". Chiar, ma intreb de cit timp locuiti prin diaspora, de le stiti asa de bine... Pur si simplu m-a atras titlul, cind citesc ceva nu ma uit cine este aurorul, asta vine mai tirziu.
V-am spus parerea mea sincera despre film si despre cele scrise de dvoastra. La fel am procedat si cu articolul lui Daniel - va rog sa ma credeti ca el nu m-a comentat, deci nu am de ce sa-l \"urmaresc\".
Mda, din nou discutia din planul ideilor este trasa in planul mundan. Ma interesau opiniile dvoastra legate de modul in care vad EU Patimile. Pot si eu gresi, desigur, nu sunt Mafalda (cine naiba o fi aia...)
Pe textul:
„Patimile lui Hristos" de Virgil Titarenco
RecomandatDe aceea imi vine greu sa inteleg discursul despre \"desacralizare\", despre \"post-modernism\"... Etichete, zic eu.
Filmul nu poate fi numit decit \"Patimile dupa Mel Gibson\". Asa le-a vazut el, asa le-a infatisat. Asta nu inseamna ca eu, sau oricare din cei ce vor vedea filmul, nu avem posibilitatea de a ne forma o proprie imagine a \"Patimilor\" - care nu trebuie deloc sa o imite pe cea a \"fundamentalistilor\" de tip Mel Gibson.
Al doilea lucru in care ma departez de Virgil este modul in care am perceput jocul actorilor. Caviezel a trebuit sa joace un rol destul de restrins: el trebuia sa SUFERE. A suferit. Maia a avut un rol grandios, si s-a achitat meritoriu de el. Pe mine m-a impresionat insa actorul bulgar, Pilatus. Rar mi-a fost dat sa vad un rol secundar jucat atit de bine.
Ce ramane cu \"mindria patriotica\"? M-am dus la film sa vad filmul, nu pe Maia - desi am ramas surprins de citi romani erau in sala TOCMAI sa o vada pe ea. Este o actrita de exceptie, o stiu inca de pe scena Tetrului Tineretului din Piatra Neamt. Romanii au avut actori mari, unii chiar mai buni decit ea. Probabil Leopoldina ar fi facut un rol inca mai memorabil, dar poate ca nu... Adevarul este ca nici 1% din cei 90% americani care vor lipi de acum inainte fata Maiei de figura Sfintei Fecioare habar nu au (si nici nu le pasa) ca Maia este romanca.
Si cum este cu filmul? Trebuie sa fie vazut, indiscutabil. Chiar de mai multe ori. Ca orice film care te face sa gindesti, merita vazut.
Dupa care merita sa iei Biblia in mina, sa vezi si alte Pasiuni - dupa altii...
Pe textul:
„Patimile lui Hristos" de Virgil Titarenco
RecomandatAm incercat sa aflu cui anume s-a adresat filmul lui Mel. Cei citiva asiatici (necrestini) care au vazut filmul (si au discutat cu mine) nu au inteles mai nimic – decit ca „albii” sunt niste oameni extrem de violenti. Fara a cunoaste intreaga poveste a lui Iisus, aceste ultime 12 ore nu vorbesc despre nimic – decit despre violenta. Daca ea, violenta, este doar o masca, cei ce nu stiu povestea crestina nu pot gasi sub ea prea multe.
Daca la „Love Story” toti plingeau, spunind „ce frumos, ce trist...”, dupa ce ies de la acest film se intreaba, plingind (eventual), „de ce?” „Chiar asa este omul?” Rau, sadic, mincinos, violent, las, tradator? Si in scenele aproape continue de violenta, explicatia („sa iti dai sufletul pentru prieteni”) trece aproape nebagat in seama, iar umilinta, dragostea, mila, tovarasia, iertarea – toate mesajele crestine - sunt aproape de neinteles. Trebuie sa fi crestin, sa cunosti Biblia, sa vezi de mai multe ori filmul – si poate le intelegi...
M-am dus la film pentru a vedea filmul, nu pentru a o vedea pe Maia, trebuie sa o recunosc. Pe Maia o stiu inca de cind aparea pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamt. O actrita de exceptie, fara indoiala. Poate primi citeva stelute pentru ca a exprimat unul din putinele sentimente credibile, „umane”: durerea de mama. Este mai convingatoare decit Caviezel, care nu a avut alt rol decit acela de a suferi – si SUFERA! Trecind insa peste sentimentele patriotice nelalocul lor in acest caz, eu cred ca bulgarul a facut de departe un rol mai memorabil! Merita cu prisosinta nu numai cinci stele, ci chiar Oscarul pentru rol secundar (sau chiar „actorul strain al anului”)
Ma bucur ca Maia a fost Maria, Mama Domnului. Personal cred ca Leopoldina Balanuta ar fi facut un rol chiar mai memorabil... Trecind peste „profunda mindrie patriotica”, stiu ca probabil nici 2-3% din cei 90% din nord-americanii care vor lipi de acum chipul Maiei pe fata Virginei habar nu au (and don’t give a damn’!) ca Maia este romanca. Daca ei sunt convinsi ca Keanu Reeves si Christopher Plummer sunt americani, ce pretentie avem noi, cei din „Galileea carpatica”, sa fi auzit de noi, macar?
Filmul merita vazut, chiar daca la iesirea din sala stringi pumnii de o minie neputincioasa. Pentru lacrima lui Dumnezeu, pentru durerea Mariei, pentru lasitatea lui Petru, pentru indoielile lui Pilatus... Si daca macar 1% din spectatori vor dori sa inteleaga DE CE Iisus a pasit pe drumul Golgotei, citi si ce au spus altii despre Patimile Sale, este deja un mare cistig al filmului.
Daca macar 0.1% se vor intreba daca intr-adevar cel mai frumos lucru in viata este sa iti dai sufletul pentru un prieten, atunci Patimile dupa Mel poate sta alaturi de Patimile dupa Matei, dupa Marcu, dupa Luca, dupa Ioan. Alaturi de oratoriile lui Bach. Alaturi de cele mai desavirsite creeati ale zilei a opta...
Pe textul:
„Patimile lui Hristos" de Virgil Titarenco
RecomandatIncerc sa-mi raspund la aceste intrebari pe care mi le pun pe baza controverselor ridicate de altii. „Anti-semit” nu poate fi – mai ales ca eu nu accept termenul. A fi antisemit inseamna a fi impotriva copiilor lui Sem – evrei si arabi deopotriva. A ucide irakieni inseamna sa fi anti-semit, sau palestinieni, sau sirieni, nu numai evrei...
Este, deci, anti-evreiesc? Prin faptul ca respecta (in acest sens) intrutotul litera Evangheliilor, absolut. Toate evangheliile, dar mai ales cea a lui Ioan, sunt anti-„semite” si incearca sa „spele” miinile romanilor. Doar noua religie mergea spre ei, spre ‚gentili’, cum era sa ii prezinte a fi niste criminali? Dar Mel face ceva mai mult: aduce scenele in care Iuda este ‚turmentat’ (chinuit) de copii-diavoli evrei! Da, in asta este anti-„semit”, si vesticul gaseste un motiv in plus sa ii urasca pe evreii care au cerut ca „singele acestui om sa cada pe capetele noastre si a copiilor nostri” si a caror copii il chinuie pe vinzator tocmai in momentul in care propria-i constiinta ii spune ca a gresit.
Este filmul „anti-roman”? Nu prea, Mel face dreptate adevarului: oameni buni si rai exista in fiecare natie. Deci, s-or fi gasit printre soldatoii romani vreo citiva carora le placea sa chinuie un om? Fara discutie, este posibil. Dar il vedem pe Pilatus chinuit de indoieli, iar pe sotia lui ‚umana’. O imagine mult mai realista.
Nu istorica. Dupa cum il infatiseaza Josephus si Hilel din Alexandria, Pilat din Pont mai degraba taia intregul Sanhedin – si restul populatiei din Ierusalim! – decit sa faca ce nu vroia (sau sa nu faca ce vroia) muschii lui de Guvernator roman!
Este filmul violent? Fara discutie. Dar este mult prea violent! Aici gasesc eu cea mai mare scadere a mesajului. E ca si cum vrei sa inveti ceva despre dragoste privind un film porno! La un moment e prea mult – si este ALTCEVA. Care este mesajul? Ca Iisus a fost chinuit? A fost. A murit din cauza chinurilor? Doar aparent, zic eu.
El nu a murit din bataie – desi asa ar fi trebuit, daca in realitate s-ar fi intimplat ceea ce a aratat Mel. In Evanghelii scrie foarte clar: i s-au dat 40 de lovituri. Atit. In film i se dau o suta! Cu bita, cu ‚pisica’, pe spate, pe fata... Se pare ca era istoriceste acceptat ca un om moare la 60 de bite. Plus biciurile de-a lungul caii Dolorosa.
Si de ce asta? Ca soldatoilor le placea sa bata? De ce nu i-au batut SI PE CEILALTI DOI? Aveau toate motivele sa-i bata, sa-i chinuie pe aia. Ei erau niste „robbers” – termen care la Josephus Flavius inseamna „razvratit”, ucigas, „sicaris”, zelot. Ce aveau ei cu un alt profet evreu, necunoscut si neinteles? Cu cineva urit doar de catre cei din Sanhedrin – de care romanilor li se „fringea” – sa folosesc un termen mai „soldatesc”...
Asa ca multi vor scapa simbolul mortii pe Cruce: Iisus a murit pentru pacatele noastre! Nu din cauza bataii, a violentei („intoarcerea” Crucii a fost absolut gratuit si complet neverosimil – celorlalti doi nu a fost necesar sa li se faca la fel...), ci a momentului cutremurator in care asupra lui au cazut TOATE pacatele Omenirii, in veac, de la Creatie pina la Venirea a doua. Moment in care El, omul care nu a cunoscut pacatul, nu numai ca s-a trezit strivit de acest Pacat Universal, dar a si fost parasit de Dumnezeu (caci, se zice, Dumnezeu nu poate sta alaturi de pacat). Daca ar mai fi avut vreo scama de Dumnezeire in El pina atunci, Iisus a ramas in acel moment om pur si simplu.
Si inima o fi crapat in el. De aceea a murit, cred eu. Si de aceea nu pot crede ca Mel a prezentat o opinie „fundamentalista” crestina.
In rest, „copilul saminta a Diavolului”, corbul „razbunator” (trimis de cine? Si de ce?), stergerea singelui din curte de catre cele doua Marii, scenele de la ‚judecata’, de la Herod Antipas, sunt tot atitea slabiciuni ale filmului. Ca si faptul ca „romanii” au vorbit latina: normal ar fi fost sa vorbeasca elina, greceasca, limba oficiala a acelei parti de lume in acel timp...
Ramane o licenta cu adevarat valoroasa, as spune perfecta: lacrima lui Dumnezeu in momentul in care Iisus isi da sufletul (pentru prieteni!). Chiar si numai pentru aceasta filmul merita sa fie vazut!
Pe textul:
„Patimile Lui Hristos" de Daniel Puia-Dumitrescu
Sa fiu sincer, la pompe nu ma pricep. Cum vedeti, eu ma dau la mori, or este binestiut ca ele nu au pompe, ci doar pale. Pe unele le mina apa, pe altele le bate vintul... Propunea cineva pe-acilea un tip de mori cu celule solare. Se poate si asa ceva, doar ca pe alea se pune praful si apoi nu mai avem cu cine ne lupta.
Oricum, nu renuntat la inimozitati. Stiu ca nu duc la nimic bun, dar uneori o viata prea comuda si lipsita de griji duce la ingrosarea lichidului care, oricit de lipsit de calitati aquifere ar fi, e bine sa curga, totusi. Altfel pompa are nevoie de reparatii, iar sufletul se duce Naibii. Va rog sa ma credeti pe cuvint!
Despre acel triunghi pierdut in timp, va marturisesc sincer ca nu ma pricep la decrete. Nici macar de cele guvernamentale, d-apoi ale lui Dumnezeu... Nu stim cit de apetizanta era Lilith. O fi pus ochii pe ea vreun \'arhanghel\' mai barosan, si l-a uitat pe bietul Adam, ca prea era gol pusca si lipsit de toate cele.
Da, acesta este un foarte bun temei de a considera ca astfel de chestii se intimplau in \'leaganul\' omenirii, undeva intre Carpati si Mare, taman pe malul Dimbovitei...
Pe textul:
„Rânjetul lui Don Quijote" de Nick Sava
Pane, buba cu \'unirea\' este - in cazul romanilor - ca ei par dezbinati (si sunt) indiferent de unde i-ai privi. Celelalte comunitati cel putin incearca sa para altfel in exterior. Se poate vorbi de o comunitate italiana - desi exista vreo 13 centre, probabil in cearta unul cu celalalt. Comunitatea greaca tine un festival care dureaza O SAPATAMANA! La Festivalul ungurilor au participat 11 mii de maghiari! Exemplele date sunt din Lower Mainland, BC
Romanii au in Vancouver 11 organizatii. Fiecare are de la 2-3 pina pe la 160-70 de membri. Una peste alta sunt cca 500 de romani care sunt membri activi ai unei organizatii sau alteia (ca si membri cotizanti). Aproape 10% din populatia romana! Cred ca stam, in aceasta privinta, mult mai bine decit alte comunitati romanesti de Aiurea sau din tara.
Aceste organizatii sunt in concurenta cel mai adesea. Atit de acerba incit unii \'lideri\' incrunta din sprinceana cind \'organizatia\' lor cumpara revista Atheneum. Dar aceasta concurenta are si partile ei bune...
Totusi, eu nu scriu despre unire ca un scop in sine. Unirea ne ajuta sa pastram cultura romaneasca aici - singurul lucru care conteaza, dupa parerea mea, dupa asigurarea bunastarii familiale. Cit timp cele doua nu se exclud, mi se pare normal sa avem grija de amindoua. Mai cred ca fiecare din noi are dreptul la o renastere morala. Cine crede ca nu are nevoie de asa ceva, este rugat sa-mi trimita o poza, i-o pun in revista sub titlul de \"sfintul...\"
Uniti, ne cunoastem mai bine, incepem sa ne respectam, uitam de relele care ne tin dezbinati... Desigur, a fi unit nu inseamna sa renunti la individualitate, la libertatea de expresie. Vorbesc de comunitati, nu de partide sau parohii...
Desigur, ma bat cu morile de vint. Dar cine stie?
Pe textul:
„Rânjetul lui Don Quijote" de Nick Sava
Iar despre \"poporul\" care l-a intimpinat, pentru a cere mai tirziu varsarea singelui lui - chiar si Evangheliile arata ca e \'mai multe\', cel putin doua. Unii l-au intimpinat - si apoi si-au vazut de-ale lor; iar altii au cerut uciderea Lui, nefiind prin preajma cu frunze de palmier in mina...
Desigur, aceasta nu are nimic de-a face cu Deniile. Sa ne bucuram de ele.
Pe textul:
„Semnificatia Deniilor fiecarei zile din Saptamana Mare" de Bogdan Gagu
Recomandat