A murit...

Cel mai mișto a fost atunci când am murit. Nu mai era nimic. Eram eu și o curvă beată. Ședeam ca oamenii pe trotuar, așteptam să mă ia la ocazie un piețar. Mergeam nu mai știu unde, ce știu sigur e că nu aveam de gând să rămân acolo cu Marcela. Da, chiar așa, ce nume, Marcela... Numele morții era Marcela și nu mai știu cum. Avea o fustă creponată cu dungi roz și verzi. Cred că era în zodia Taurului. Mesteca gumă cu baloane. Și baloanele erau roz. Avea dinții roșii de la ruj. Nu, nu am crezut că e vampir. Știam că e curvă, îmi zisese un amic de-al meu odată. Afară era timp frumos, stătea să plouă, peste tot era gri numai guma ei era roz. Și pleoscăia așa, nu știu cum, într-un mod inteligent. Cred că mă îndrăgostisem de ea, se prea poate... Am și vorbit cu ea. Zicea că merge la muncă la \"micromotoare\", dar nu am crezut-o. O ascultam cum vorbea despre șeful ei care fură piese din secție. Și-a aprins o țigare de la bricheta mea și mi-a mulțumit frumos. A și zâmbit cu rujul acela de pe dinți. Acum nu mai mirosea doar a vodcă, ci și a tutun. Avea un farmec aparte când scotea fumul în sus. I-am zis că îmi place rujul ei de pe țigară și i-am cerut să trag un fum. Atunci ea a făcut cu mâna la o dacie alb 48 și s-a urcat în ea. Am rămas mut de uimire. Þigara ei încă ardea pe jos. Avea ceva sentimente pentru mine, am înțeles prea târziu asta. De atunci nu am mai văzut-o pe Marcela. Murise Marcela mea...