Poezie
Cand speranta dispare
1 min lectură·
Mediu
Cand vad ca totul se transforma in minciuna
Imi pare rau si nu mai pot gandi
Dar simt ca am crezut prea mult in vorbe
Si-n sentimente ce nu vor mai fi.
N-as vrea sa schimb iubirea maine-n ura
Si flacara aprinsa intr-o zi,
S-o-nghete iarna ca pe o vapaie
Care s-a stins in noi. Nu mi-as dori.
Astept sa treaca timpul.Ce-astept oare?
N-am asteptat destul pana acum?
Patru decenii sunt de asteptare.
Si-am mers mereu doar singura pe drum.
Si cand credeam ca viata mi-a dat aripi
Si-am intalnit un om cum as fi vrut,
Realizez cat de amara-i soarta,
Si cate palme-mi da destinul crud.
Cu ce-au gresit stramosii mei in viata?
Ca sigur e-un blestem cel port din vremi,
Cand azi mi-a disparut orice speranta,
Si nu mai stiu ce forte sa mai chem.
Incerc sa imi revin din agonie,
Dar n-am putere s-o iau de la cap,
Cand sufletul mi-e plin de nostalgie,
Promisiuni, minciuni, inima-mi sap.
Dar am sa ma ridic, usor dar sigur,
N-am sa privesc o clipa inapoi,
Am sa invat din palmele primite,
Ca viata este cum ne-o facem noi.
001397
0