Poezie

Sună-mă când crești

(when time travelling will be possible)

1 min lectură·1 februarie 2012

Mediu

Revii și-mi disturbi liniștea sumbră

Deranjată doar de zgomot de bicicletă spartă

Alunecând pe gheață. aplanată

Ca o lebădă rătăcită într-o pădure

Sper că-mi vor veni venele în simțire

Să-ți spun molcom cu teamă, adio pe vecie

Îndrăgesc vorbele noastre din miezul nopții

Dar asemeni unui vârcolac, te evapori în neant virtual.

La o întrebare simplă de gen ‘ne mai vedem?’

Acuma mi-aș dori să fiu mai mică

Să renunț la amintiri clădite pe relații

Mai mici, mai mari, aruncate in cutia mea cu fard.

Tristețe, extaz, minciuni, fugă. Stări

Albastros, suflet de câine ros.

Tutun și sentimente scrum.

Urmări. Ciorap pe noptieră. Fără rost

Nu te lua după ego-ul meu schizo

Ce se dă mare și tare

Nu pot sta o veșnicie așteptând o stare

Să se schimbe marea în sare

Îmi pare că tu ai vrea să trăiești în prezent

Când eu deja sunt în viitor.

Dar umbra ta nu-mi ține de cald noaptea

Sună-mă când crești

și ne vom întâlni noaptea, în alt secol

pe la colț de stradă, povestind triști

despre tinerețea ce s-a dus.

002.563

nica ioana. “Sună-mă când crești.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nica-ioana/poezie/13999976/suna-ma-cand-cresti

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.