Balerinii mei albaștri

Ceva pare defect în felul meu de a-mi lua rămas bun

Port mereu cu mine în buzunar, cordonul ombilical legat strâns

De aorta dreaptă. și când revii, tragi mereu de nod

De-mi pulsează carotida, în vibrații, ca un pește cod.

As vrea să fi un șiret rupt, care să-l pot arunca

Uitând de la care botină provii.

Tu nu știi că am avut cândva

O pereche de balerini albaștri

Ce m-au strâns, mi-au tocit picioarele și

m-au făcut să înjur pe toti aștrii.

I-am purtat la întâlnire cu el, m-am cățărat pe munte când n-aveam ce purta.

când eram în vacanță cu altu. și s-au dus.

și am plâns. Deși m-au distrus.

Nu vreau să te las să-mi albăstrești gândurile

Nu mai am nevoie de altă încălțăminte ce să mă facă să-mi doresc să n-am picioare.

N-am nevoie de un retezător de gânduri într-o lume fără cap și culoare.

Vreau să zbor. vreau să intâlnesc un crescător de aripi. să dea la schimb penele mele uzate și uzuale

Pentru o pereche mult mai senzuale.

vintage gri.

Să fiu happy ca și greierul leneș

Ce își irosește viața în iarbă, murmurând ca un bezmeticit gri gri gri.

…și nu credeam că ai să mai vii.