Victoriei din Samotrace

Uite, poezia asta este o petite bijou.. :-) Dorul obrajilor stinsi in var, ochii saditi in pieptul ei si Magelan cu corabiile lui. O singura obiectie: cum sa dai o fiinta la care tii atat pe o cana de ceai verde??? Asta e iubire? Eram mai indulgenta cu tine daca ziceai ca o dai pe o cana de ceai de iasomie(:-P.. hihi in Oradea, in Time Out au un ceai de iasomie! mmm)..

Se simte evolutia din a doua poezie scrisa de tine. Se simte. Mai limpede, mai pura, mai curgatoare.

La mai mare, Phi!

Cu drag

ipotetic vorbind, acel magellan, ma tem ca nu a gustat vreodata NICI din aroma infuziei de chai verde, NICI din banalii biscuiti -tip PAL-, de care noi-cei de astazi ne invrednicim, servidu-i invitatilor nostri la chai. imaginea care NU va avea niciodata loc, e compusa din elemente care au avut loc deja la un moment dat, dar niciodata concomitent; astfel imposibilului i se impune compromisul de a crea aparenta posibilului, dar a ramane totusi in esenta - im`posibil...ceea ce-mi justifica afirmatia din ultimele versuri. Mai mult, intentia de a pleda deliberat pentru o cauza inca atat de actuala: raportarea artistului la propria opera, relatia aproape organica, care se creaza mai mult sau mai putin volutar dintr-o comunicare intre cei doi in continua germinatzie.

Si eu am vorbit tot ipotetic. Pentru ca ceai verde e spus in general si puteai detalia. Asta era ideea.

Mie imi place cel de iasomie. Care e problema? :-P haha. Sunt mai capoasa decat tine. Oricum nu o sa mai raspund. Ca sa nu devin offtopic. :-)