Jurnal
funie murdară cu roșu
1 min lectură·
Mediu
E 3 dimineața. Nu am reușit să mă conving că aș putea să dorm. La televizor nu era nimic așa că l-am închis. În liniștea întregului cartier am auzit un cal ce mergea la trap. Era ceva ciudat în sunetul de pendulă al potcoavelor. Mi-am închipuit că ar fi niște hoți ce se furișează pe cai, iar eu sunt singurul martor. Cu inima legată de urechi m-am ridicat din patul brusc prea mare și am mers la fereastră. Pe mijlocul străzii luminate puternic și plastic, un cal negru subțire mergea calculat, drept, cu două picioare legate de o funie murdară cu roșu. Mersul lui suna precum un tic-tac puțin răgușit. M-a uimit calmul mersului său care aducea a resemnare, un fel de umanizare crudă, tristă. Un cal dornic de eliberare s-ar fi agitat, ar fi nechezat. Calul negru subțire era conștient că este ora 3 dimineața și că oamenii dorm. Funiile lui murdare de roșu nu pot fi dezlegate acum. Calul cu picioarele din față legate e un hoț ce se furișează pe mijlocul străzii în ritm de pendulă. Dimineața lui nu o să-i taie nimeni funiile.
002.754
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Negru Valentina
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 187
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Negru Valentina. “funie murdară cu roșu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/negru-valentina/jurnal/1832727/funie-murdara-cu-rosuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
