necunoscut

Pot să am o mie de fețe Să schimb mereu sceneta, Pe zi ce trece, fără oprire; Să fiu dramă, comedie Mereu o amintire?

Și mii de ani eu am trăit - Sub același înveliș, morbid Pierdut sub lumea astrala Ce m-a cuprins Doar în coșmar, În vis...

Cuvinte alese de conștiința falsă, Ne pun pe jar încercarii fatale: De a ne lua zborul! Vietate arsă... De paloarea florilor morale.

Sunt lumini de mii de ani Închise-ntr-o cutie; Ce-adânc e îngropată În sânge și in carne... Vlaga nu și-o pierde nici într-o vecie. Căci ea! Este-a sufletului parte.

Amor de mii de ani va trece, Peste cel corp putred, rece. Ochii niciodat\' nu-i va deschide... Doar o clipă a trăit! Altă lume nu există... A murit.

De-un secol încoace, Nimeni nu l-a plâns... Prăfuit, mucegăit și ars; De pe rug oamenii jos nu l-au mai dat; Căldura prea mare i-a speriat. Cadoul sentimentului divin... Ce păcat!