Mediu
Mă-ndrept spre voi; sunt omul dintre ape.
Suhatu-n chingi de prunduri mi-i vecin,
Port seva luncii de pe mal sub pleoape
Și tot smaraldul crengii de arin.
Stârnesc frunzare-n danț cu pași de horă,
Prin fumul de pe haturi, amărui,
Când toamna-și scrie-n galben orice oră
Crestată pe răbojul nimănui
Și pâcle rare mi se prind în barbă
Sub liniștea ce stă legată-n snopi
Sub frământarea nopții, care, oarbă,
Se sprijină-n toiege gri de plopi.
Mă-ndrept spre voi, sunt omul dintre ape;
Beau roua dimineții strânsă-n cești,
Port mieii albi ai zării reci sub pleoape
Și tot argintul solzilor de pești
Și calc prin frunza toamnei pân-la glezne,
Ca-ntr-un manej din file de poem,
În care cai rotați, gonind prin bezne,
Duc pe copite rugă și blestem.
Când lutu-n râpi se-acoperă de brume
Sclipind pieziș, ca ața de paing
Țesută din balade fără nume,
În zori, când aștrii de pe cer se sting,
Mă-ndrept spre voi, sunt omul dintre ape;
Să nu mă izgoniți ca pe-un străin.
Cu fiecare pas sunt mai aproape,
Mă prind cu toamna braț la braț și vin!
023.322
0
În așteptarea darurilor tale
Și-n zori, când aștrii de pe cer se sting,
Te copleșim cu stele virtuale.
Metafore superbe, niciuna gratuită, imagini vizuale de vis. Neculai Lunca.
Felicitări!