Mediu
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un boss, acum n-a stat,
Băncile au căpiat
În Apus, și-aici grămadă
Au picat
Nu e liniște, nu-i bine,
Criza face totul scrum,
Toți sunt speriați acum,
Că nenorocirea vine,
E pe drum.
E bucluc, pericol mare,
Cad și indici bursieri,
Sărăcesc bieții bancheri,
Cei mulți nu au de mâncare,
Că-s șomeri.
Cât e lumea de calică
AIG s-a premiat,
Dar Obama s-a-ncruntat
Și bancherii toți, de frică,
Au cedat.
Vine Banca Mondială
Să-i salveze pe cei mici,
Dar calicii-s tot calici,
Nu prea fac mare scofală
Că-s pitici.
Se zburlesc sindicaliștii
Și în stradă ies strigând,
Blestemând și fluierând
Parlamentul și miniștrii,
Rând pe rând.
Gură fac cât roata morii
Și de-a valma se-mbulzesc,
Cum aleșii se sfădesc,
Când îs prinși de procurorii
Ce-i pândesc.
Ies în drum pensionarii,
De-abia merg, de-abia se țin,
Dar s-au săturat de chin,
Că de foame brăcinarii
Cad puțin.
Se zburlesc și profesorii,
Că-s plătiți de vai și-amar,
Să tot plângi de-așa salar,
Râd de ei măturătorii,
Da-n zadar.
Au ieșit și ei, o laie,
Înarmați ca de răzbel,
Ca să-l mustre puțintel,
Pe ministru, că-i potaie,
Sau tembel.
Dar ministru-i cam afară,
(E ministră, nu v-am spus,)
Mintea cred că i s-a dus,
Ne rugăm s-o ia la vară,
Cel de Sus.
Iliescu - șugubățul,
E ca baba lui Coșbuc,
Și în rolul de \"Tătuc\"
Trage-aproape-n toți cu bățul,
E năuc.
Criza ne sporește stresul,
Lumea umblă bălălău,
Chiar și-n somn fac tămbălău;
Asta e! Turtit ni-e fesul;
Tare-i rău !
001.081
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Neculai Dontu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 254
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 65
- Actualizat
Cum sa citezi
Neculai Dontu. “Criza pe uliță.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/neculai-dontu/poezie/13902681/criza-pe-ulitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
