Poezii

Atriu și oglinzi și degeaba inima nu vede înapoi timpul încă mușcă harnic din prezent liftul tot scuză coborârea treptată a dorinței ghidul optimism încă îndeamnă la rătăcire nu mai știu

a trecut și timpul ăsta de zici că nu-i al meu tic tac păunescu și insula lui moartă somnoroase cuvinte cu eminescu al vostru eu tot bat perna asta să stea dreaptă în fața viselor mele și ea mă

mă duc sa-mi beau câmpii așa i-am aruncat în fugă când mi-a reproșat așa tam-nesam că pentru ea nu am fost decât un hoț de căi adică i-am furat calea cumarveni vântul ține-o toamnă-n

Primele ei cuvinte au născut dorințe care la rândul lor au născut pofte din care s-au născut speranțe degeaba aș spune care au dat viață încrederii care la rândul ei a născut flirtul și

aveai cel mai frumos mers roșu din toată piața și-am zis să-ți pun piedică te iubeam în liniște și treacăt chiar dacă nu te-ai împiedicat cum trebuia mi-am spus eu atunci tu poate nu știi

Ei bine dacă mă îmbăt lasă-mi pașii în pace că buzunarul ce plutește-n pieptul străzii știe drumul până-n patul cuiva și știi bine că nu-i altcuiva în afară de tine dacă-s cuvinte simple e

După crucea mă-sii am întrebat-o unde pleacă așa cu lumea-n cap fără căciulă pe frigul ăsta masonic și-a zis că după crucea mă-sii adică mă cita pe mine zicea ea numai eu știu cât a

am o iubire pe creier dar medicul spune că nu dar ce știe el tre' să-mi recunosc frica de iubire mai ales că uneori o confund cu sunetele scoase de o bormașină în călduri sau cu te miri ce

mă gândeam că torsul norilor când sunt în trecere prin spatele casei ei e degeaba că nu merită niciun oftat ar fi putut și păsările în zbor pe deasupra cuibului ei să-i mângâie visele dar le-am

am fost chemat să fac o faptă bună de care mă tem că așa e necunoscutul știu că poate părea ușor dar nu știi până nu încerci marea cu degetul cel puțin așa că am tot ocolit marea și nisipul

Când mă despart de ea în mine sunt ca un colț din dreapta care spune Sunt La fiecare despărțire Semaforul de zici că mi-a ghicit gândurile dar ghicitoare colț de dreapta cine a mai

Ești ca o piedică dar dintr-alea de le-aș lua cu mine pe o insulă pustie zău așa mă rugam de ea să nu plece vorba vine mă rugam și Când ascultam melodia aia cu slavă domnului că e crăciun ea

Mi-a zis așa ca pe nepusă masă vezi să nu faci exces de poezie și tot Ea zice păi cum doamne iartămă așa fără cratimă că am auzito Pe urmă aruncă în stânga și-n dreapta tatălui cu semne de

și uite așa mai fac câteodată de mai stau cu mintea în palme și mai pun câte un semn de întrebare uneori un punct aș pune și litere dar ce sens are și ce rost are să aibă vreun sens când toate

ea spunea atunci că el i-a pus piedică și că n-a cazut intenționat cu capul înainte cât era ziua de mare rog a se înțelege lipsa intenției și solstițiul deci ai căzut în patul ăsta gol nu

scrie despre iubire că așa câștigi o pâine de parcă mie mi-era foame sau iubire știi momentul ăla când dormi și tu și perna și visul și tavanul la fel și nu știi unde ai parcat și iei aerul în

Poate nu ți-am spus secretul nemuririi când îl știam bine de tot de parcă era secretul meu nu al tuturor E ca și cum nu ai muri niciodată nici în somn nici în apă sau deasupra apei cum mor aștia

Pleacă și lasă-mă cum lași papucii la intrare și taci cum numai tu nu știi s-o faci ți-am spus frige nu pune gura acum te doare-n cer și tot dai vina pe mine că de ce nu plouă cum că de ce nu

E ca și cum m-ar fi întrebat de ce trăiesc dacă nu înțeleg și eu m-aș fi supărat atunci prin halatul ei de baie cu gândul la apa aia de ploaie ce vrea să fie apă de duș că toate apele ar vrea să

mi-a zis ieri Unu' să cred în dumnezeu i-am zis nu și am dat pagina după ce că nu știu ce și unde se duce pământul când se termină el tot întreba de ce nu și am pus punct și am pus virgulă și

S-au stins luminile, vrând parcă să nu-mi scriu amurgul. Îmi pare rău, Crângași, eu am venit să treacă timpul, Iar tu imi stropești drumul, plin de îngeri la volan, C-o brunetă fiartă-n vicii, cu