Tu înflorit

nufăr Te desfaci lin în perechea oglindelor pruncii celeste, scufundându-mi sfârșeala în leacul apelor lor de poveste orizontul se închide între buze mai apropiat de suava corolă, desfirată în parfum de rouă căscat peste gura arsă în rolă îmi murmuri uimirea prin șipotul vocilor teferic cântate, închipuindu-mi îngeri cu lire lumină și harfe în aur muiate întorci lacrima stoarsă din strigătul săgeată întrebătoare, sfâșiind catifeaua lor caldă până-n rondul brațelor învelitoare Te apleci boltit pe țuguiul de încrâncenare rascolnică, cu puful mâinii pansându-mi sângerarea nevolnică mă însorești peste chip cu moliciunea pălmilor mici aline, întinzându-mi în luciu zbuciumul și brazdele ce vor fi fine Te lași în inimă prin ferestrele lor clădite deschis în mine, spulberându-mi mâhnirea fluturată în zâmbet fără suspine minunat i-ai chemat cu sângele meu, minunat îi vei ține, minunat îi vei crește în oameni, minunat îi înalți către Tine