Poezie
Deșert
pași
1 min lectură·
Mediu
Te privesc mereu cu ochiul stâng,
al palmei mele drepte.
Shakespeare mă privește chiorâș,
întâlnirea noastră e la marginea timpului.
Ne vom muta în Sahara,
dragostea noastră este nisip.
Nu mai avem nevoie de iarbă,
părul tău miroase a Hiroșima,
iar privirea mea e un sindrom Nagasaki.
Suntem morți și prea individuali
Ca să nu dăm vreo speranță cactușilor.
00910
0