moment furat

Pare ca ne regasim intr-o situatie interzisa: mi-e teama de ce simt si ma abandonez pentru cateva clipe in acea apropiere familiara care-mi face asa bine....ma simt complesita si ma abtin cu greu sa nu plang...chiar si asa cateva lacrimi dulci – amare se preling si le-nghit de teama sa nu fiu descoperita, de teama ca descoperirea sa nu produca ceva in mine, sa nu produca ceva cu noi. Ma ascund pentru o clipa in scobitura umarului pana nu mai simt gustul dulce – amar si cred ca mi s-au uscat obrajii, dar ma simt tot mai coplesita....devin constienta ca daca scot un cuvant nu-mi mai pot opri lacrimile.... Nu pot ascunde insa ploapele care inca nu s-au uscat si roseata din ochi dar stiu ca nu-i prea mult, ca putem suporta doar partea asta vizibila, ca nu se vede suficient pentru moment.....mi-e teama de urmatorul, mi-e frica ca ma gandesc la urmatorul moment....mi-e teama ca-l simt, ca-l astept, sunt ingrozita ca-ncep sa-mi doresc.....