Poezii

Ești poezia mea cea mai frumoasa, O!...fericit e cel ce te-a creat! Te venerez și totuși ești păcat, Ispită, care apoi pe suflet îmi apasă. Te știu pe dinafară ca pe o rugăciune Și te rostesc

Ar trebui să zâmbești mai des... Cum sa zâmbești?...nimic mai simplu: Þii gura putin întredeschisă și colțurile ridicate discret,aproape imperceptibil... Þi-ai amintit?...atunci

Am pus capacul sicriului când ea încă trăia, Și-am coborât în cavou să-i spun adio... Ea credea că nu o să moară niciodată - Eu am vrut să-i arăt că moartea nu iartă... Și s-a făcut întuneric în

Cuvintele nu vor ajunge niciodată Să poată exprima tot ceea ce simțim, Și recunosc că mă fac vinovată De-a crede că-n privire regăsim Tot ceea ce trăim...tot ceea ce gândim... Nu cred în forța

I won\'t forget my dreams, notever, I will be holding them forever, For later and for better days, to make them true I\'ll find some ways!

Privesc pe sub gene o lume ce doarme, Și trenul aleargă...un gând mesager... Și trenul aleargă...un biet pasager... Și trenul aleargă...și visele pier. Privesc pe fereastră un soare ce