Poezie
Doruri
1 min lectură·
Mediu
Mi-e dor de dorul dorului,
de zâmbetul pământului,
de fericirea nopților lor
și minunăția tăierii ombilicului în grabă.
Mi-e dor de primul strigăt de copil,
de ruperea de apă și gentil,
mi-e dor de sânul ei cel sălbatic
și bogăția nopților noastre de la țară.
Mi-e dor de tăcerea mortului fardat
și de mânia celui încurcat,
de ruinele adolescenței lor
și de pământ atât îmi e de dor.
Ce rupt mi-e somnul și ce frânt
un dor mă leagă de pămînt!?
... și de zâmbete ce nu mai sunt
în mine.
Mai vreau o dată să palpez
gleznele ruinei mele,
apoi roz,
fardat și curățat și închinat
să mă las pătruns de Măreție.
002387
0