Dorinta

Mi se inchid ochii. E atat de liniste incat poti sa aud pasii lui Dumnezeu pe un nor. Nici vant, nici tipete, numai idei care curg. Vreau sa-mi privesc sufletul dar nu am o oglinda la mine. Ce as putea sa fac? Poate sa intreb pe cineva? Astept. Portile se prabusesc iar Cerber a adormit, asa ca pot sa ies din inchisoare. Strada e plina de lacrimi si mucuri de tigara.Nu ma deprima s-o vad asa, dimpotriva suferinta altora imi provoaca placere. Vreau sa-mi privesc sufletul. Unde e el acum cand eu vreau sa-l privesc in ochi? Trebuie sa-l caut... Intalnesc acum un vanzator de la care cumpar ceva fara sa stiu ca e, dar nici nu-l intreb. totusi indraznesc: \"Ai idee unde a plecat sufletul meu?\" \"L-am vazut acum zece minute \" \"Poti sa-mi spui cum arata?\" \"Era imbracat in negru, avea niste ochi albi si parul albastru\" \"Cum avea mainile?\" \"Nu avea maini, in loc de brate i-au crescut doua mari crengi inflorite\" \"da...stiu ca sufletul meu are doua crengi inflorite in loc de brate\" Acum, cand stiu cum arata sufletul meu, stiu ca trebuie sa-l gasesc. Raman in strada. \"sufletul meu fumeaza, ce-ar fi sa-mi aprind o tigara...\". Mai inchid odata ochii si aud un freamat de crengi. \"Unde ai fost?\", imi intreb sufletul. \"Aici, cu tine.\"