Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

tu zeu, eu nu

1 min lectură·
Mediu
De ce e Calea Lactee
Între visele noastre
Comune
Cu iz de migdale
Și de soare
Prelins în mare?
Pe genele tale stele
Și în palmele mele abis
Disjunct de orizont
Și șchiop
A ajuns numele tău
Pe buzele mele mute
Trec străzi neasfalte
Cu sensuri unice
Prin degetele mâinii tale
Ajung ilegală
În zâmbetul tău obsedant
Și mă prind cu unghiile
De-a ta stângă cornee
Dar clipești
Și zboară doar colb
Din gândurile blânde
Ce nici nu le mai nasc.
Cândva citeam Nietzsche
Nu ne păsa
Că la marginea ființei
Picta chiar moartea
Jocuri de trubadur
Noi eram o-ntâmplare
Fără accente
Plutind pe orbite
Intime și goale.
Dă-i și timpului precum mie
Portocale
Și-un stilou
Să ne mai scrie trecerea
Pe pietre de râu
Șterge-mi cenușa
Din atrii expuse
Murim în implozii
La fiece capăt de-apus
Ce nu-l cernem
Prin uimirea comună...
P.S.: Nu plânge
Nu râde
Renaște-mă
Alungă-mă...
Ascultă-mă
Fii-mi glas...
002935
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
153
Citire
1 min
Versuri
49
Actualizat

Cum sa citezi

Moarcăș Monica. “tu zeu, eu nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/moarcas-monica/poezie/14103967/tu-zeu-eu-nu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.