Poezie
Ruptă
1 min lectură·
Mediu
Mi-e frică uneori
Că m-am rupt de mine
Curg cuvintele șuvoaie
Ca o hemoragie de suflet
Mânjind cu idei și lumină
Pereții, candelabrul și strada
Îmi intră noaptea prin acea rană
Și răsare luna în mine – plină
Dar soarele nu o sărută
Și plânge în venele mele deschise
Ca o ceață întinsă grețos
Peste un oraș ce nu doarme
Doar se preface...se ascunde
Știind doar c-așa-i frumos
Și-atunci strig fără voce
Un destin mai mărunt ca neghina
Voi toți – treziți-vă și plângeți
Tot voi – treziți-vă...priviți-vă
Treziți-vă – captivi în voi înșivă
Ciocniți-vă de acel suflet uitat în voi
Ce inert așteapt-un semn
Să vă-nnoade aripi cu dantelă roz
La plumbul derizoriu lăsat lipit
De urmele pașilor forțați și mici
Cu care vă lăsați mereu păcăliți
Că viața pieptiș o-nfruntați
Când voi doar navigați pe furiș
Lângă maluri, prin stuf, spre-nserat
Ca și cum a cădea ar fi un păcat.
Dar adorm...și visez că sunt iar om...
002028
0