Poezie
Dor
1 min lectură·
Mediu
Un dor cu nume străin pe aripi de vânt
Își strigă neputința de a se plia
Peste curcubeul stors de albastru
Și înveștmântat în drumul până la Galateea
Într-o zi cu luna plină și suflete de vată.
A bătut la poarta cerului devenit concav
Să țină în el toată nemurirea lacrimilor ce nu mai curg,
S-a urcat în cedrul ce culege așteptări călcate în picioare
De indrăgostiții ce șoptesc gânduri fără șir
Dar nu e privire care să-l cuprindă,
Nici chip să îi aline căderea contra firii,
Visele i se prind ca scaieții de încremenire,
Iar pașii mei îi par ca umbre pline de cenușă
Unde te duci, tu, dorule? Unde mi te ascunzi?
002.277
0