Poezie
Cenușiu
2 min lectură·
Mediu
Cenușiu...inspir de un timp numai cenușiu,
Nici globule roșii, zău dacă mai știu
Dacă are vreun rost să-mi mai populeze
Venele prin care mă-mpresoară în tot corpul cenușiu.
Mi-e frig de tot griul ce-ornamentează pustiu
Și geamurile din față și cele de la pod.
Soarele s-a pipernicit într-un colț de boltă
Și scuipă câte-o rază total decolorată
Ca și cum l-ar fi băgat un copil nesăbuit
În mașina automată uitată pe-nălbire
Și acum e curat, dar total lipsit de sens
Căldura-i insuportabilă ăi galbenul – cam gri...
Culeg un trandafir căzut lângă pat
Și petalele-i uscate se scutură de-odat’
Parc-ar fi carbonizate și emană un praf
Ce mi se lipește de genele de-abia trezite
Mă-ntind să mă dezmorțesc și clipesc
Alternativ cu câte-un ochi ca să-i învăț
Să tolereze atîta praf și atâta ieri
În fiecare lucru ce mă-miedică evident.
Închid ochii și mi-e atât de bine,
Îi deschid și mă cuprinde o pânză de păianjen.
De ce n-ai pus trandafirul în apă într-o vază?
Și mi l-ai lăsat să moară ca și culorile
Ce se uneau în vis pe-un fundal atât de personal?
Unde ești tu, vis cu iz de flori de mai?
Unde ești tu, culoare-a viselor mele?
Unde ești, iubite adormit din nou?
002216
0