Poezie
Cazatura
1 min lectură·
Mediu
Alerg uneori însetat de lumină
Prin noaptea pustie și fără sfârsit
Simt în făptura-mi târzie-o ruină
Alunec și parcă de nori m-am izbit
Și luna căzu-se de-a dreptul pe mine
Cătușele morții de mâini m-au cuprins
Prea multele astre-ale bolți senine
M-au sufocat dovedindu-ma învins
La capătul lumii e poate lumina
Sau poate că nici nu există de loc
Pe cine să rog să jupoaie jivina
Ce smulge din mine bucăți de noroc...
O....tu, pădure uscată
Ce veștedă frunză-mi coboară pe piept,
Simbolică luntre pe-a gândului apă
Mă-ntreabă plângând \"Cât mai pot să aștept
De ce printre ronduri de pomi aranjați
Alerg disperat.....Este falsă padurea !!!
Nu țipă nici corbii de aripi legați
Iar gândul mi-e iarăși, departe, aiurea...
Mă doare și simt că acesta-i sfârșitul
Și nu pot să zic că aș-fi vrut chear să mor
În urmă-mi rămâne chitara și mitul
De îngeri, de oameni, de viață, și zbor.
002.801
0