marinăreste

Acum, cât suntem încă mici

Rostogolim mingi din porțelan de Saxa

Prin salile de primire cu sfinși de coral

Uitându-ne unul la celalalt

Și amândoi împrejur la multiplicările fiecăruia,

Ivite din clinchetul și din efervescența baloanelor de săpun

În zbor reticular

Și ne șoptim îmbătați după valsul cu noi înșine

Printre oglinzile înmănușate de budoar

Că fiecare are un port

Al sinelui său

În care să poposească plin de comori ori zdrențuit

după luni și ani de derivă în vasul care s-ar fi putut numi Calipso,

să se întoarcă în casă, să stea cu spatele și cu pumnii reci la sobă,

să mai măsoare puțin din pletele nevestei

----------------

Fiind încă mici, chiar după cele ce au fost scrise

pe pieptul unei lebede

Atunci unul din noi poate să-i spună celuilalt

„frate Le Havre” și să-l boteze cu ceai de trandafiri și iasomie:

Trăim aruncându-ne malurile unul altuia – amândoi cu același puls: flux și reflux;

măsurăm timpul în fâșii de nisip: jumătăți neconforme de clepsidră –

înaintezi și mă construiești ziua, noaptea sfârșești în aceleași și niciodată monotone gheizere de lumină

în inima ta abruptă, cu maluri rupte, ciudat, mă regăsesc fără sânge – efluvii cuminți din apă cu sare