Poezie
Hipnoza
1 min lectură·
Mediu
Stăteai rezemat de copacul ființei
Prin care curgea destinul umanității
Visai la femeia de sticlă, înfășurată
În vălul acela roșu—
Ea spunea tuturor în glumă că-l colorase
Cu sângele pământului, furat doar
In noptile cu luna plina
Pentru ca atunci putea culege
Nu știu ce plantă.
Spunea ceva de un dans printre crengi,
De oameni cu pipe în mâini care venisera
Nu de mult de pe mare,
De creaturi ciudate
Care se împreunau cu degetele lor
Descarnate…
Printre urletele lupilor culegeai
Cioburile femeii de sticlă.
034921
0
