Poezie

Visul bratelor intinse

1 min lectură·23 noiembrie 2018

Mediu

Plouă pe aici cu pietre cum ploua cândva cu stele,

De-mi tresar umbrele arse, parcă-s cojile ce scapă

Din tulpina foii calde ce-mi înduioșează-o lampă,

Cu lumină să imi sfarme stânca grea a nopții mele.

Că o port ca pe o cușmă ce mi-a pus-o Dumnezeu

Să îmi țină mintea rece până cresc cu capul drept,

Doar odată-am să-l aplec, sus de-oi fi mai înțelept,

Să-i cer mâna unui înger, dacă-ajung înger și eu.

Eu, un lup ce-și pierde părul și își mârâie ciobanul,

Când îi vine Cel de sus și îi dă cu pumnu-n masă,

Dacă-i sparge și-o icoană și îi bombăne prin casă,

Ca un zmeu pe ușă-l țin de un cui, ca buzduganul.

Până-i trece bosumflarea, îmi ridic casă din pietre,

Că mi-a dăruit atâtea de mi-am îngropat pădurea

Undeva crescută-n mine și să-mi legene menirea,

Iar apoi cu pana albastră iți fac lada ta de zestre.

Și la masă lângă mama îmi stă dulcea nerăbdare,

Să-i văd ochii săi imenși că-i devin ne-ncăpători

Cand îmi soarbe fericirea singurului câmp de flori

Ce-ntreg muntele-l doinește ca o apă curgătoare.

001.864

mircea trifu. “Visul bratelor intinse.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14133603/visul-bratelor-intinse

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.