Poezie
Cerul patimilor noastre
1 min lectură·
Mediu
Cu marea ta m-am înrudit și eu când norii tăi
Îmi lăcrimau pe cer înduioșați de curcubeie
Aprinse de-o scânteie din visul ce pe bolți îl sui
Nesățios spre cel din-ntâi ce îl iubești, femeie.
Sunt visul din pământ însămânțat de-o sclavă
Cu două mâini îmbătrânite și arse de tăcere
Și scumpe la vedere, dar o să vină-aici, de vii,
Pe țârmul unde-ai să devii ce inima îmi cere.
Adâncul tău ascuns ce-mi freamăta dorința
De-a-i tulbura fără să-i sfâșii scoarța de coral
Al corpului astral și cald de miere-nmiresmată
Ce gura-mi însetată, ți-l bea din Sfântul Graal.
Înaltul ce l-am împânzit, noi patimi nesătule,
Toți viii, chiar și morți ne-ajung nesăbuința
Și-ne cerșesc credința cu-nsingurate mâini,
Doar noi, miloși maslini le-ndeplinim dorința. .
Femeie, n-avea teamă de bruma frunții arse!
Iți pare focul stins, dar nu e, e numai moleșit
De-un nor, de când ai răsărit și-acum bocește,
Simțind cum se sfârșește de lacrimi copleșit.
001.857
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea trifu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea trifu. “Cerul patimilor noastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14133265/cerul-patimilor-noastreComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.