Poezie

Ruga si teama

1 min lectură·16 octombrie 2018

Mediu

Numai seara îmi scot jugul și atunci că-i este foame,

Parc-ar fi un înger, Doamne, ce mi l-ai ținut flămând,

De la naștere, în gând, îmi tot sângerează-n minte

Și acum că-i cât un munte, vreau să îl purtăm pe rând.

Să mai pot uita de mine, căci nu-i nimeni să mă-nvie,

De mă stinge pe hârtie, sfânta mea cu chip de coasă,

Parc-ar fi Cenusareasă îmbrăcată-n mierea toamnei,

Ce recită versul mamei scris pe un prosop de masă.

De am să-i stârpesc durerea, un inel îi fac din coasă,

Îmbrăcând-o în mireasă, am s-o-nvăț să-mi facă pâine

Și-am s-aștept cum se cuvine și de vrea datina cărții,

Iti cer Doamne, mâna morții cu tot raiul ei din mine!

Orice pui de lup va naște, crucea roșie-n zăpadă,

Când vom merge-n cruciadă i-o voi tatua pe frunte,

Dumnezeu să țină minte că m-am înrudit cu morții

Și-i purtăm lumină nopții, când ne moare un părinte.

Iar i-acasă Sfântul Graal, i-a fost dor de mâna mamei,

Strânși în palmele icoanei, îmi vor odihni strămosii.

Mâine-mi înfloresc cireșii, încălziții de zâna casei,

Când voi bea iar vinul coasei de pe buzele ei roșii.

00902

mircea trifu. “Ruga si teama.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14132461/ruga-si-teama

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.