Poezie

Doina patimei desculte

2 min lectură·25 august 2018

Mediu

Vreau o stea să-i fiu lumină și apoi să mă cobor

Șerpuind ca un izvor, tremurând de frica mării

Muritoare,-a lumânării, lângă nerăbdarea-mi albă

Și s-o colorez prin iarbă cu un foc sfințit de ceară.

Dacă-așteaptă să mă sting prea adânc, fără cenușă,

Într-o moarte jucăușă fără să mă scrie-n grabă,

Va rămâne-o noapte albă pe o coală de hârtie,

Nici o rană n-o să știe să-i aprindă-o lumânare.

Picăturile de ploaie cad de parcă-s munți de apă,

Toate în aceiași groapă undeva săpată-n minte

Și o umplu de cuvinte ce au fost rostite-odată,

Fără mamă, fără tată, de o milă prinsă-n ramă.

Câte nopți se nasc în umbra gândurilor fără sens?

Intră-ntregul lor imens într-o pată de cerneală,

O născută din greșeală, sau sunt insule pe-o mare

Pentru îngerul de sare ce mă bântuie-n infern?

Îi iau ochii împrumut doar pentru o altă noapte

Și buzele dulcei șoapte să încerc să mă descriu,

Când l-adorm până tarziu numai să îl pot hrăni,

Îmbrăcându-l în hârtii înmuiate-n vers de mână.

Câteodată mai adorm și visez că am rămas

Fiul singurului ceas prins în ace de perfuzii

Să mă facă să întârzii lângă tine să-ți doinesc,

De ajuns, să-ți mântuiesc altă patimă desculță.

00933

mircea trifu. “Doina patimei desculte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14130552/doina-patimei-desculte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.